Actualitate

Hramul parohiei „Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Clocușna, raionul Ocnița

871

În Duminica a XVI-a după Cincizecime și ziua pomenirii Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, biserica din satul Clocușna, raionul Ocnița, s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul hramulului. Sfînta Liturghie praznicală a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhii au fost întîmpinați în dimineața zilei cu multă căldură și dragoste, cu flori, cu pîine și cu sare, de către părintele paroh, protoiereul Valeriu Ungureanu, copii îmbrăcați în straie naționale și mulțime de credincioși.

După citirea pericopelor evanghelice ale zilei, Prea Sfinţitul Ioan, care-și sărbătorește în această zi Ocrotitorul Ceresc, a vorbit credincioşilor despre viaţa şi teologia profundă a Sfîntului Ioan Evanghelistul. Prea Sfinţia Sa a remarcat că Sfîntul Ioan este cel care a descoperit lumii că „Dumnezeu este iubire”, că „Dumnezeu este lumină” şi că bucuria vieţii constă în agonisirea şi trăirea acestei iubiri şi lumini.

În cadrul serviciului divin a fost rostită și ectenia pentru răposați, fiind pomenit nou-adormitul robul lui Dumnezeu Serafim, tatăl părintelui paroh.

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării sfîntului locaş, un Te Deum pentru sănătatea părintelui paroh, a ctitorilor şi a tuturor creștinilor prezenți la rugăciune.

La final, Prea Sfințitul Nicodim a felicitat credincioșii cu prilejul hramului și a mulțumit părintelui paroh, protoiereului Valeriu Ungureanu, pentru rîvna și dragostea de care dă dovadă în slujirea Bisericii lui Hristos, desfășurînd în mijlocul comunității creștine din satul Clocușna o frumoasă și rodnică activitate pastorală și misionară.

Nu în ultimul rînd, Prea Sfințitul Nicodim a ținut să adreseze felicitări cordiale omagiatului Episcop Ioan, urîndu-i multă sănătate, har și ajutor sfînt de la Dumnezeu, pentru rugăciunile și mijlocirile Patronului său spiritual – Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan, în rodnica activitate pastorală și misionară ce o desfășoară cu mult zel și abnegație în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Vlădica Nicodim a oferit în dar Prea Sfințitului Ioan un frumos engolpion.

După Sfînta Liturghie, Ierarhii și slujitorii au oficiat Taina Sfîntului Botez asupra pruncului Antonie, felicitînd mai apoi, după cuviință, părinții și nașii cu prilejul încreștinării micuțului și dorindu-le să-l crească în credința și trăirea autentic ortodoxă.

Sărbătoarea a continuat cu slujba de sfințire a sediului primăriei satului Clocușna, la invitația domnului primar – Ruslan Goreacii, vernisarea unei expoziții de tablouri cu tematică diversă în incinta Casei de Cultură din localitate și prezentarea unui moment artistic de sărătoare.

sursa: http://www.eparhia-edinet.md/


Articole Asemănătoare
2640

Sfântul Ștefan cel Mare cinstit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Sâmbătă, 15 iulie 2017, zi în care este cinstit Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Serviciul divin praznical la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Chiriarhul Bisericii noastre au înălțat în această zi rugăciuni: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]

Articole postate de același autor
5980

Grijile lumești ‒ o pânză de păianjen aruncată de diavol

În fiecare clipă ne pândeşte pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziţi către sinuciderea noastră duhovnicească. ‒ Ce-aţi spus, sinucidere?! ‒ Da, sinucidere duhovnicească, pentru că asta este secularizarea, sinucidere duhovnicească. Cel care se încurcă în lume şi în cele lumeşti se încurcă în plasa morţii şi, precum peştii care se încurcă în plasa […]