Actualitate

Unde este pavăza noastră în faţa duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri?

Unde este pavăza noastră în faţa duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri?

304
  De ce se îndrăcesc oamenii ?

Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediului care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. La fel ne molipsim şi de la bolnavii de gripă. Aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti neînfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de prostie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul.

El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mişună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Şi se molipseşte nefericitul suflet, şi se face el însuşi locuinţă a dracilor. Şi atunci, ce să facem? Unde să fugim de această atmosferă apăsătoare, încărcată cu primejdii de moarte? Unde este scăparea noastră? Unde este pavăza noastră în faţa dracilor, a duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri? La toate întrebările grele să căutaţi totdeauna răspuns în Sfânta Scriptură. Uitaţi-vă în psalmul 61, şi acolo veţi afla răspunsul: De la Dumnezeu vine răbdarea mea, că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu... în Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu. Iată unde este scăparea noastră, iată unde e antidotul otrăvii ce intră în noi din mediul care ne înconjoară.

Din Dr. Dmitri Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia, p. 25-26


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
174

„Nu ţi-ai mărturisit păcatele şi de aceea nu poţi muri”

Părintele ieromonah I. mi-a povestit că la noi, la Krumitza, un monah stătea să moară, dar nu putea muri. I s-a spus: „Nu ţi-ai mărturisit păcatele şi de aceea nu poţi muri”. El a răspuns: „M-am mărturisit de două ori, dar cred că păcatele mele nu-mi sunt iertate şi aş vrea să mă spovedesc egumenului […]

Articole postate de același autor
2363

Protopopiatul Chișinău, sectorul III, în ședință de lucru

Luni, 25 iulie, slujitorii circumscripției III Chișinău, au fost convocați în ședință de lucru la biserica ”Sf. Voievozi” din or. Durlești. Adunarea a fost prezidată de către părintele protopop prot. Zosima Toia, care a prezentat darea de seamă a activităților și evenimentelor din ultimele trei luni, atât la nivel de eparhie, cât și de protopopiat. […]