Ați văzut vreodată cum un bulgăre mic de zăpadă, pe care îl poți strînge în o mînă, poate deveni o minge mare de zăpadă? Dacă începi să rostogolești bulgărele mic de zăpadă prin omăt, pe măsură ce se rostogolește, el prinde formă, îi crește masa, dimensiunile și la un moment dat poate fi o pacoste, poate strivi ceva sau pe cineva.
Astfel sunt și gîndurile rele ale omului! Primul gînd de mînie care ți se ivește în minte este exact ca un bulgăre mic de zăpadă pe care îl ții în mînă. Dacă arunci bulgărul din mînă nu ai din ce să crești mingea; dacă dintru început ai aruncat peste gardul sufletului primul gînd de mînie, atunci nu mai urmează, ceartă, dezbinare, ură, răzbunare, ucidere. În cazul dacă vei primi gîndul de mînie în mintea ta, se va cuibări aproape simultan, numaidecît și în inimă, și va da naștere la alte gînduri. Unele cu altele gîndurile rele fac o bombă. Se adună unele cu altele și le crește gravitatea pe măsură ce rostogolim gîndul mîniei pe cîmpul răutății. Astfel se întîmplă cu toate gîndurile rele: de mîndrie, invidie, lăcomie, zgîrcenie, trîndăvire, lene, clevetire, cîrtire, supărare.
De exemplu în familie: soții se încep a certa de la nimicuri, apoi cearta se mărește, se trezesc că stau supărați dar nu mai știu de ce! Un simplu cuvînt la început: Iartă-mă, ar opri toată cearta și mînia și nu s-ar ajunge la ceartă, neînțelegere, despărțire, răzbunare.
Asemănător se întîmplă și cu alte gînduri dăunătoare care, primite, se răzvrătesc împotriva noastră și se răzbună pe noi.
Este bine și recomandat de sfinții părinți ca, gîndurile rele să fie respinse de la prima treaptă a lucrării, pînă cînd încă nu ne-am învoit cu gîndul la lucrare. Cu puterea voinței și a rugăciunii, trebuie să aruncăm din ograda sufletului nostru, toate gîndurile rele, care adunîndu-se, ne strivesc.
