Suntem în preajma Duminicii Femeilor Mironosiţe. Acestea sunt cinstite în cea de-a treia săptămână după Învierea Domnului. Aceste femei, din preajma Mântuitorului şi a Maicii Domnului, devin primele martore ale Minunii Învierii şi sunt modele vrednice de urmat pentru atâtea generaţii de femei creştine.
Prin această duminică Biserica încearcă să readucă adevăratul chip al unei femei creştine. Chip ce nu mai este în vogă şi pe plac multor femei de astăzi, care se vor altele, mai moderne şi mai actualizate.
S-a creat o părere eronată că Biserica vrea doar femei îmbrobodite, legate de casă, blide şi copii. Unii mai cred că femeia e o simplă unealtă a bărbatului, că nu are drepturi şi păreri…
Dar femeia în zilele noastre s-a regăsit în atâtea activităţi, încât nu-ţi mai imaginezi cum ar fi fără de ea la grădiniţă, la şcoală… chiar şi în armată au ajuns femeile.
Însă marea problemă este că în acest avânt de a se manifesta în diverse domenii, adesea renunţă, uită sau îşi neglijează familia. Nimeni nu poate înlocui mama, nici cea mai instruită bonă. Nimeni nu poate înlocui soţia, nici cea mai bună menajeră. Un proverb spune foarte înţelept: „Căminul fără femeie: fântână fără căldare.”
Şi de asta sunt în criză familiile noastre. Fiecare membru al casei este preocupat mai mult de serviciu, carieră, prieteni, hobby etc., şi poate în ultimul rând de familie. Apoi cineva duce jugul familiei, asumându-şi rolul bărbatului şi al femeii, pentru ca în cel mai scurt timp să cedeze.
„Femeia este al cincilea anotimp”, spunea pe bună dreptate Gr. Vieru. Or, ea dă un climat aparte atmosferei de acasă, de la serviciu… din societate. Astfel, mult depinde de femeie.
Cum o vedem, noi, bărbaţii, pe o femeie alături de noi? Sinceră, curată, frumoasă, gingaşă, grijulie, iubitoare. Aceeaşi e şi femeia creştină, care emană o puritate şi o frumuseţe din interior, ce te copleşesc, te impresionează şi te fac să te îndrăgosteşti. Însă o femeie creştină e şi o fiinţă rugătoare.
Iată un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei femei de la ţară:
„La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?” la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?” „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.
Indiferent care sunt ascultările unei femei, să nu uite de rugăciune, să se regăsească în familie, să le ia drept modele în toate pe mironosiţe şi astfel nu vor greşi. De la ele vor învăţa smerenia, ascultarea, blândeţea… şi tot ce presupune o femeie cu adevărat creştină.
Preot Octavian Moşin
