De la naştere la moarte…

1786

Dimineață până seara e o viață de trăit,
E un zâmbet și-o durere, într-un suflet rătăcit.
E plăcere, supărare, frică mare de cel rău
Și mai rar ne este fică de Alesul Dumnezeu.
Egoiști și răi de fire, oameni cruzi, răciți, hapsâni,
Oaspeți pe această lume, ce se fac pe rând stăpâni.
Se fac domni, dictează multe, ne fac legi și se impun...
Mamele își lasă pruncii la o margine de drum...
Discotecile și baruri, asta frecventează toți
Și pe ore exploadează pușcăriile de hoți.
Și pe oră care trece tot mai mulți devin atei
Fetele se vând pe stradă pentr-a face câțiva lei...
Stau bătrânii lângă poartă poate vine cineva
Să-i întrebe cum le merge, dacă au mâncat ceva...
Însă cine să-i ajute, dacă nimeni azi nu poate?
Toți au, practic, să-și achite mercedesele în rate!
Dacă banii se teremină este criză, e reflux
Și se plâng de sărăcie lângă casa cea de lux...

Astăzi toți de rând aspiră să cuprindă infinitul,
Iar cumva pe n-așteptate se ivește asfințitul.
Și atunci din planuri mari și din tot ce-ți aparține
Nici nu reușești să dai și nici nu le iei cu tine.
Poate recunoști în sine că ajungi să fii învins,
Dar în clipele acestea soarele deja e stins...
Și ai vrea să schimbi mai multe, să ajuți oameni saraci,
Și-ai vrea Domnul să te scoată din posesie la draci!
Dac-ai mai avea o zi ai sfinți în juru-ți locul,
Dar deja este târziu și încet te-astupă focul...

Te rog, Doamne, mă susține, pân atunci cum s-ar cădea
Și mă-nvață cu dorință să ascult porunca Ta!
Să trăiesc prin bunătate, să fac lucruri fără preț
Ca să poți să-mi ieși în cale la apusul scurtei vieți.
Sper să pot întoarce foaia și că încă nu-i târziu
Să mă regăsesc pe mine, cea ce Tu aștepți să fiu,
Să mă tem de ce m-așteaptă, cum să fie să explic
Cum făcut-am fapte rele sau nu am facut nimic...
De ce-am râs fără oprire, oare ce m-a amuzat
Când săracul suferise, înjosit de cel bogat...
Mama când plângea bolnavă și cu suflet necăjit
Mai mereu eram cu treabă... mai deloc nu am venit,
Că în floarea tinereții, în frumoșii vieții ani
Eram toată numai joburi pentru faimă, pentru bani,
Căutam să demonstrez că le-aș face mai pe toate
Și priveam în jur distant, dar zicându-i demnitate,
Că urgia mă-nvrăjbea și chiar îmi venea rușine
Să stau cu oricare „prost”, un „deștept” așa ca mine...

Stau acum și mă gândesc că apusul nu-i departe
E-o amiază, mai puțin, de la naștere la moarte...


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3129

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie!

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie! Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munţilor pustii pluteşte o ceaţă deasă. Aş vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus şi […]

Articole postate de același autor
6167

Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cât de mult iubeşte Dumnezeu pe om!

Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl srângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l […]