Drumul pocăinței, ziua a LXI-a: Nu suntem chemați să ducem totul singuri, ci să învățăm să încredințăm lui Dumnezeu grijile noastre

536

Suntem obișnuiți să ducem totul singuri.

Griji, gânduri, responsabilități, neliniști – le purtăm de parcă totul ar depinde doar de noi. Și, încet, ne obișnuim cu această apăsare. Ni se pare firesc să fie greu. Ba mai mult, uneori ne și mândrim că am reușit să le ducem.

Ne este greu să spunem că nu mai putem. Pentru că suntem puternici? Sau din orgoliu?

Ne este greu să cerem ajutor. Pentru că nu ne este ușor să ne recunoaștem neputința? Sau pentru că am uitat să ne sprijinim unii pe alții?

Ne este greu să lăsăm jos sacul cu greutăți din spate, chiar și atunci când mergem deja gârboviți.

Dar poate că nu pentru asta ne-a fost dată viața.

Nu suntem chemați să ducem totul singuri, ci să învățăm să încredințăm lui Dumnezeu grijile noastre. Să lăsăm, măcar din când în când, ceea ce ne apasă în mâinile Lui Dumnezeu. Nu ca o fugă, ci ca o încredere.

Nu întâmplător ni se spune în Scriptură: „Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El Se îngrijește de voi.” (I Petru 5, 7), pentru că sunt poveri pe care nu le putem duce decât împreună cu El, cu ajutorul harului Său.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
3999

Sfântul Serghie de Radonej sărbătorit la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Vineri, 8 octombrie 2021, ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Serghie de Radonej, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba Acatistului Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului și Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Sfântul Serghie de la Radonej, considerat unul […]