Actualitate

Drumul pocăinței, ziua a XLIX-a: să nu iubim pe cei ce ne laudă, ci pe cei ce ne îndreaptă

395

Adesea cazi în plasa celor care îți promit multe, te încurajează și te asigură de sprijinul lor. Și cât de ușor te lași prins: te simți măgulit de oameni „importanți”, ai impresia că te-ai ridicat față de alții, că ai ajuns într-o poziție mai bună și că, în sfârșit, ești apreciat la justa ta valoare.

Dar, în scurt timp, îți dai seama că, de fapt, cei care te-au abordat au profitat de tine: au avut nevoie de munca, de implicarea ta și de puținii bani pe care i-ai agonisit. Iar după ce și-au rezolvat prin tine anumite probleme sau dificultăți de moment, nu mai au nevoie de tine și te uită.

Și rămâi cu cei pe care îi aveai mai înainte, pe care, poate, i-ai ignorat, i-ai nedreptățit sau chiar i-ai pierdut, crezând că ai ajuns deja într-o altă „stare” și că nu mai ai nevoie de ei.

Mult adevăr este în cuvântul: „Prietenul sigur îl cunoști în împrejurări nesigure”.

Cu siguranță, avem destule prilejuri în viață să trecem prin astfel de încercări, pentru a vedea cine este, până la urmă, prietenul și aproapele nostru.

Iar Sfântul Ioan Scărarul ne învață să nu iubim pe cei ce ne laudă, ci pe cei ce ne îndreaptă; iar prietenul adevărat nu ne părăsește nici în necaz, nici în cădere.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
3949

Gândurile rele ne muncesc psihic și ne îmbolnăvesc fizic

Nu lua aminte ce îți zice careva, dacă te jignește. Tu ostenește-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubești pe toți. Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Și, dacă te împaci cu toți, dacă dorești binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim […]