Nu dați prilej de ceartă, nu vă mai răniți sufletește!

4130

Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu știu de ce mă urăște!

Să știți dumneavoastră că ura unui om e mai puternică decât o vrajă.

Una dintre armele diavolului este ura, vine și bagă ura între soți și ei nu-și vorbesc, parcă sunt muți, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia voastră”, faceți mătănii cât mai multe ca să vă treacă supărarea. Mântuitorul spune: „trăiți în iubire”, iar diavolul bagă ura ca să strice rânduiala lui Dumnezeu.

E bine ca atunci când unul greșește, celălalt să spună „Doamne, nu-i socoti păcatul acesta”. Rugați-vă unul pentru altul, la carte spune că bărbatul necredincios se mântuiește prin femeia credincioasă, și invers. Când vine mânia, plecați unul într-o cameră și altul în alta, nu dați prilej de ceartă, că se bucură diavolul, nu vă mai răniți sufletește.

Diavolul se luptă să distrugă cetate mare ca să aibă plată mare, dar nu-l lăsați, aveți atâtea arme împotriva lui: postul, rugăciunea, milostenia.

 

(Părintele Argatu V. Ioan, Răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor ale Părintelui Ilarion Argatu, Editura Mila Creștină, 2005, p. 255)


Articole postate de același autor
518

Hristos a Înviat: ziua I

Hristos a Înviat! Zicem și un val de bucurie ne învăluie sufletul. Auzim și ne dăm seama că nu există veste mai așteptată pentru urechea creștinului. Vedem, alături de flacăra lumânărilor, lumina din ochii fraților noștri întru Hristos și nădejdea în ridicarea omenirii se întărește. Și intonăm împreună cu Sfântul Nicolae Velimirovici: ”Hristos a înviat! […]