Drumul pocăinței, ziua a XLVIII-a: Să nu ne obișnuim cu ceea ce nu este firesc!

643

Obrăznicia și vulgaritatea par să fie tot mai prezente în viața noastră. Cuvinte grele, atitudini nepotrivite, gesturi ieșite din duhul bunei-cuviințe și o lipsă de rușine care par să devină obișnuință, ba, mai mult, o modă.

Nu mai ținem cont de bunul-simț și, cu atât mai puțin, de regulile elementare ale unei purtări civilizate.

De multe ori arătăm spre generația tânără, spunând că a pierdut măsura. Și da, avem dreptate: le observăm comportamentul pe stradă, la școală, în cadrul unor ceremonii. Dar, dacă ne cercetăm cu atenție, vom vedea că și noi purtăm aceleași slăbiciuni – poate mai puțin vizibile, dar nu mai puțin reale: în lipsa de răbdare, în felul în care întrerupem, în ușurința cu care criticăm, în nepăsarea față de cei din jur.

Mă întreb uneori: cine sunt părinții tânărului care aruncă, cu dispreț, mucul de țigară? Sau ai tinerei care stă pe o bancă în parc fără să-i pese ce lasă la vedere? Sau ai copilului care înjură fără nicio reținere?

Oare nu sunt aceiași oameni pe care îi vedem certându-se cu toată lumea la coadă, scuipând pe geamul mașinii sau îmbrâncindu-i pe ceilalți pentru un loc în troleibuz?

Adesea mă întreb dacă expresia „cei șapte ani de acasă” mai are astăzi același sens.

Nu ca o lecție pentru alții, ci ca o măsură pentru noi înșine.

Să nu rămânem indiferenți. Să nu ne obișnuim cu ceea ce nu este firesc. Să revenim la lucruri atât de simple, dar esențiale pentru o societate sănătoasă: un salut respectuos, o ținută decentă, o atitudine cu răbdare față de cei în creștere și una cuviincioasă față de cei mai în vârstă.

Să ne ajute Domnul să păstrăm în noi simțirea binelui și a cuviinței și să revenim la chipul cel bun, așa cum l-a rânduit Dumnezeu.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1065

Părintele Roman Braga, propus spre canonizare de Episcopia Ortodoxă Română din America

La Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, desfășurat vineri, 5 septembrie 2025, a fost anunțată propunerea de canonizare a părintelui Roman Braga (1922–2015). Propunerea a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din America (OCA). Părintele Roman Braga s-a născut la 2 aprilie 1922 în Condriţa Lăpușnei din Basarabia. A urmat cursurile școlii primare în […]