Nu ne ținem de cuvânt. Acest adevăr incomod îl descoperim pe drumul pocăinței. Atât de ușor promitem – lucruri mari și lucruri mărunte – iar apoi uităm, amânăm sau ignorăm ceea ce am rostit cândva atât de răspicat.
Și totuși, mai ales noi, cei care ne numim oameni ai lui Dumnezeu, ar trebui să fim oameni de cuvânt: ceea ce zicem să și înfăptuim. Altfel, putem dezamăgi, devenim pricină de poticnire pentru cei care sunt încă în afara Bisericii. Nu puțini sunt cei care întreabă cu reproș: „Ce folos că mergeți la biserică, dacă tot nu vă lăsați de patimi?”
Ne dorim să putem depăși feluritele neputințe — și una dintre ele este neputința cuvântului: vorba deșartă, mincinoasă sau rostită pripit, fără responsabilitate.
Cuvântul poate zidi, dar poate și răni. Poate întări încrederea, dar și o poate slăbi.
De aceea, pe acest drum, învățăm să vorbim mai puțin și să împlinim mai mult.
Și înțelegem că numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini ceea ce făgăduim.
Să ne dea Domnul cuvânt curat și inimă statornică, ca faptele noastre să nu contrazică ceea ce mărturisim.
Pr. Octavian Moșin
