Actualitate

Drumul pocăinței, ziua a IX-a: faptele noastre să nu contrazică ceea ce mărturisim

229

Nu ne ținem de cuvânt. Acest adevăr incomod îl descoperim pe drumul pocăinței. Atât de ușor promitem – lucruri mari și lucruri mărunte – iar apoi uităm, amânăm sau ignorăm ceea ce am rostit cândva atât de răspicat.

Și totuși, mai ales noi, cei care ne numim oameni ai lui Dumnezeu, ar trebui să fim oameni de cuvânt: ceea ce zicem să și înfăptuim. Altfel, putem dezamăgi, devenim pricină de poticnire pentru cei care sunt încă în afara Bisericii. Nu puțini sunt cei care întreabă cu reproș: „Ce folos că mergeți la biserică, dacă tot nu vă lăsați de patimi?”

Ne dorim să putem depăși feluritele neputințe — și una dintre ele este neputința cuvântului: vorba deșartă, mincinoasă sau rostită pripit, fără responsabilitate.

Cuvântul poate zidi, dar poate și răni. Poate întări încrederea, dar și o poate slăbi.

De aceea, pe acest drum, învățăm să vorbim mai puțin și să împlinim mai mult.

Și înțelegem că numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem împlini ceea ce făgăduim.

Să ne dea Domnul cuvânt curat și inimă statornică, ca faptele noastre să nu contrazică ceea ce mărturisim.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
5392

Rugăciune care se citeşte în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele […]