Astăzi am poposit în Duminica fiului risipitor. Cine dintre noi nu se regăsește, măcar o dată, în postura acestuia?
Risipim nu doar „averea” primită de la părinți, adică toată strădania celor implicați în creșterea și formarea noastră, ci, adesea, ne irosim viața însăși; alergăm după plăceri trecătoare, cădem în patimi, ne lăsăm prinși în stări care nu ne reprezintă, nici ca creștini, nici ca oameni creați după chipul lui Dumnezeu.
Dar Evanghelia nu ne vorbește doar despre cădere, ci mai ales despre întoarcere.
Importantă nu este doar conștientizarea vieții păcătoase, trăită departe de Dumnezeu, ci hotărârea de a ne ridica și de a ne întoarce cu fața spre Tatăl. Pocăința este tocmai acest drum spre casă.
Și chiar dacă, aparent, nu facem parte din categoria fiilor risipitori, cu siguranță ne regăsim în fratele mai mare – în rigiditatea lui, în formalismul lui, în incapacitatea de a se bucura pentru cel întors. Uneori nu știm nici să iertăm, nici să ne bucurăm de reabilitarea aproapelui.
Tatăl însă îi așteaptă pe amândoi.
Dumnezeu este Cel care ne caută, ne iartă și aleargă în întâmpinarea noastră de îndată ce facem primul pas spre El.
Să îndrăznim, așadar, să spunem și noi: „Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu...”.
Pr. Octavian Moșin
