Lumea de astăzi se aprinde din orice fleac. Se întoarce și pleacă, fără să mai lase loc nici măcar pentru un „bună ziua”. Îi vedem pe alții agitați, mai ales în trafic; le sare țandăra, claxonează, înjură, se enervează, iar unii sunt în stare chiar să se ia la bătaie.
În fața acestei realități, ne punem firesc întrebarea: ce e de făcut, cum să procedezi? Să te comporți la fel? Nu ar duce la nimic bun. Să rabzi, să te prefaci că nu observi? Nici aceasta nu este o soluție.
Cred că cea mai bună cale este să ne păstrăm pacea lăuntrică și să primim realitatea așa cum este: o lume grăbită și nerăbdătoare, adesea aspră și lipsită de bună-cuviință. Suntem chemați să-i răspundem cu blândețe și, dacă putem, să o ajutăm – cedând, zâmbind, potolind spiritele. Într-un cuvânt: iertând.
Toate manifestările neadecvate ale celor din jur ascund, de cele mai multe ori, răni nevindecate și frământări lăuntrice. Fiecare poartă o luptă pe care nu o vedem.
De aceea este frumos și creștinește să nu adăugăm neliniște peste neliniște, ci să ne oferim cu dragoste celor care, poate fără să știe, strigă prin agitația lor după liniște și mângâiere. Să ne rugăm pentru ei și să-i ajutăm, după putere, să-și depășească neputințele.
Pr. Octavian Moșin
