Actualitate

Liniștea sufletească ‒ de ce unii o au, iar alții nu

2888

Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare: „Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace şi fericire adevărată”.

Frumoasă şi mult grăitoare scrisoare! Ah, ce bine ar fi să fie scrisă pe toate uşile şi mai ales în toate inimile! Toţi banii, toate averile şi toate plăcerile nu pot da pace şi bucurie adevărată, pentru că ele nu dau sufletului nimic. Pacea sufletului o poate da numai Făcătorul lui. Pacea cea adevărată o poate avea numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul. Pace multă au cei ce iubesc şi păzesc legea Domnului, zice psalmistul (Psalm 118, 165).

Iisus Mântuitorul ne dă o pace pe care nimeni şi nimic n-o poate lua din sufletul nostru: nici sărăcia, nici lipsa, nici boala, nici o altfel de încercare, precum zicea şi Apostolul Pavel: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa sau strâmtorarea, sau foametea, sau golătatea, sau spada?” (Romani 8, 35).

 

(Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 29)


Articole postate de același autor
3463

Ana – o mamă cu credință. Samuel – un prunc dăruit de Dumnezeu

Orice copil care apare pe lume este un dar al lui Dumnezeu și, ca atare, o minune. Copiii sunt minunile din viața noastră. Orice părinte va spune că bucuria venirii pe lume a unui prunc este bucuria supremă, realizarea maximă și cel mai mare dar de la Dumnezeu. Din păcate, la capătul celălalt al sforii […]