Vizitarea și închinarea la Mănăstirile Cuvioșilor Sava cel Sfințit și Teodosie cel Mare

571

Sîmbătă, 16 iulie, 2022, în a doua zi de pelerinaj în Țara Sfântă, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, împreună cu grupul de pelerinii, după ce au vizitat Palatul Patriarhiei din Ierusalim, întâlnindu-se cu Preafericitul THEOPHIL al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, au vizitat Sfintele Mănăstiri ale Cuvioșilor Sava cel Sfințit și Teodosie cel Mare.

Din acest program, întâi a fost vizitată Mănăstirea Cuviosului Teodosie cel Mare, sfânt cunoscut şi sub numele de „Începătorul vieţii de obşte”. Această Sfântă Mănăstire este o veche și cunoscută vatră monahală ortodoxă, din apropierea cetăţii Betleem.

În complexul acestei mănăstiri, într-o peşteră aflată în curtea acestui așezământ, se află mai multe morminte cu trupuri ale diferitor cuvioși părinți, printre care, cel mai de seamă este mormântul Sfântului Teodosie cel Mare, la care Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu toți pelerinii s-au închinat. Între timp ce se citea acatistul cuviosului, Înaltreasfinția Sa a miruit pe toți pelerinii cu untdelemn din candela ce arde neîntrerupt la mormântul Cuviosului Teodosie cel Mare.

Menționăm că la această mănăstire, Înaltpreafințitul Arhiepiscop PETRU, întâlnindu-se cu starețul acestui așezământ, i-a oferit în dar o frumoasă cruce pectorală, cu pietre scumpe.

După aceasta, Ierarhul, dimpreună cu pelerinii doar de partea bărbătească și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Cuviosului Sava cel Sfințit. Specificăm că la această mănăstire, după vechea orânduială, lăsat chiar de întemeietorul acestei obște monahale, Cuviosul Sava, au voie să intre doar partea bărbătească, femeile având dreptul să se apropierea numai de poarta mănăstirii.

Această vatră monahală de asemenea una din cele mai vechi din lumea ortodoxă, este cunoscută și ca Marea Lavră a Sfântului Sava. Aici Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu pelerinii, au făcut rugăciuni, închinându-se la moaștele cuviosului Sava, apoi s-au rugat, închinându-se în peștera unde s-a ostenit cuviosul Ioan Damaschin, mare nevoitor al acestei sfinte mănăstiri. După aceasta toți pelerinii s-au închinat la toate moaștele și sfințeniile ce se află în această mănăstire.

Menționăm că și în această mănăstire, Înaltpreasfinția Sa, s-a întâlnit cu starețul acestui așezământ monahal, oferindu-i de asemenea o frumoasă cruce pectorală, cu pietre scumpe, după care a avut o discuție duhovnicească, vorbindu-se despre diferite aspecte legate de  viața monahală și-n general de nevoința creștină, în lumea de astăzi. După această discuție duhovnicească, părintele a oferit Înaltpreasfinției Sale câteva sfințenii deosebite.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2120

Percepția creștină asupra morții

Vedem, atât din istorie, cât și din existența cotidiană, că întâlnirea cu moartea este o probă unică și determinantă în viața fiecărui om și, de aceea, în funcție de modul în care cineva înțelege și se rapor­tează la moarte își va trăi și viața, în datele ei cele mai concrete, într-un fel sau altul. Bunăoară, […]