Actualitate

La Soroca au avut loc activități dedicate Sfântului Ștefan cel Mare

1605

În fiecare an, la data de 2 iulie, la Soroca se desfășoară activități dedicate Sfântului Ștefan cel Mare, organizate de către Vicariatul de Soroca și Consiliul raional Soroca. În acest an consemnăm 518 ani din ziua trecerii la cele cerești a Marelui Domnitor.

Astfel, în dimineața zilei, Episcopul Ioan al Sorocii împreună cu un sobor de preoți s-au adunat în preajma Cetății Soroca, săvârșind slujba Acatistului Sfântului. Apoi, PS Ioan a adresat mesaj de felicitare celor prezenți, elogiind personalitatea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare.

A urmat spectacolul omagial, dedicat Binecredinciosului Voievod.

După încheierea programului cultural-artistic, clerul, autoritățile raionale și municipale, dar și creștinii prezenți s-au deplasat la monumentul Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca, unde a avut loc depuneri de flori.

La data de 15 iulie, ziua prăznuirii Binecredinciosului Voievod, în parohiile sorocene, se săvârșește slujbă praznicală, urmată de manifestații culturale.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1227

Mitropolitul Vladimir l-a primit la Reședința mitropolitană pe fotograful Alexandru Chiriac, autorul unui nou proiect, cartea – album „Numele meu e Chișinău”

Joi, 10 februarie, după ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană pe fotograful Alexandru Chiriac, autorul unui nou proiect, cartea – album Numele meu e Chișinău. Numele meu e Chișinău este un proiect de suflet, ce pune în valoare patrimoniul cultural – eclesial și unicitatea Capitalei Republicii Moldova. Lucrarea, bogată […]