„Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!” În Duminica a XXVII-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

620

«Luați mâncați, acesta este Trupul Meu…» (Mt. 26, 26)

În Duminica a XXVII -a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Textul Evangheliei din Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24) ne transmite, în rezonanţa liturgică a pregătirii pentru marele praznic al Naşterii  Domnului, un mesaj ce are în prim plan apropierea noastră de Dumnezeu, definită ca o invitaţie – mereu valabilă – la Cina euharistică. În această pildă se menţionează că, deşi Domnul i-a chemat pe mulţi la Cina cea mare, aceștia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăților lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu problemele familiei.

Dumnezeu nu ne cheamă să-I oferim ceva, ci El ne oferă toate: hrană, putere, harul și ajutorul Lui pentru viață.  Dacă nu găsim acum timp pentru El, s-ar putea să ne dorim s-o facem și să nu mai avem posibilitate. Cu regret, prea mulți dintre cei care se declară creștini se pot regăsi în tablou al pildei, invocând numeroase pretexte de ce nu au timp pentru Dumnezeu. Cu toții avem un loc pregătit de Dumnezeu la Cina Sa, la care ne aşteaptă, şi care ne este oferită cu dragoste, existând o singură condiție, de a o primi și a-I răspunde cu mulțumire.

Sfântul Ioan Gură de Aur numește Liturghia «ospățul credinței», este ospățul la care Hristos ni Se dăruiește, fiecăruia în parte, îndemnându-ne: „Luați mâncați, acesta este Trupul Meu…; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă…” Iar pr. Efrem Filoteitul menționează: „Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul! Ce lucru trupesc sau duhovnicesc, stricăcios sau nestricăcios, ne lipsește? Nici unul! Dacă ne dăruiește zilnic îndumnezeitorul Său Trup și Sânge, ce poate fi superior acestora? Sigur că nimic! În ce taine l-a învrednicit Dumnezeu pe omul pământesc să slujească! O, iubire cerească neprețuită! O picătură de iubire dumnezeiască este mai mult decât toată iubirea de pe pământ, trupească și lumească!”

După citirea pericopei evanghelice PS Siluan a adresat un cuvânt de zidire către cei prezenți, vorbind despre principalele învățături duhovnicești ce se desprind din fragmentul evanghelic. „Biserica a rânduit ca această Evanghelie să se citească cu puțin timp înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului ca să ne deschidem inimile și a ne învrednici de a primi în ele pe Domnul Nostru Iisus Hristos, care urmează să se nască pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Biserica ne amintește că având privilegiul de a participa la marele ospăț oferit de Dumnezeu să nu ne arătăm și noi nebăgători de seamă, precum cei care au refuzat invitația la Cină. Să ne pregătim prin Sfânta Spovedanie, prin pocăință și rugăciune de a participa la ospăţul Împărăţiei cerurilor, la care suntem chemați,” a menționat Ierarhul Orheiului.

Pe toţi îi cheamă Milostivul Dumnezeu la mântuire, dar foarte puţin se supun Lui. Potrivit negrăitei iubiri dumnezeieşti faţă de noi, cu toţii facem parte din cei chemaţi, dar foarte puţin dintre noi intră în rândul celor aleşi, fiindcă intrarea în rândul celor aleşi este lăsată în seama alegerii voii noastre. (Sf. Ignatie Briancianinov)

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1029

La Reședința mitropolitană a avut loc ceremonia de înmânare a decretelor mitropolitane clerului militar

Miercuri, 25 noiembrie, la Reședința mitropolitană a avut loc ceremonia de înmânare a decretelor mitropolitane clerului militar ce își desfășoară activitatea pastoral-misionară în cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne. La finalul evenimentului, Mitropolitul a subliniat că preoții militari, „deși cu un efectiv numeric minimal, au fost mereu la datorie în arealul geografic și profesional […]