Actualitate

În Duminica Fiului Risipitor Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca

1206

Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.

În această Duminică, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Călărăşeuca, r-nul Ocnița. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit soborul de slujitori ai sfintei mănăstiri.

Pericopa evanghelică a zilei, despre întoarcerea Fiului Risipitor (Lc. XV, 11-32), a fost explicată de către Înaltpreasfințitul Nicodim. Tîlcuind pilda Fiului Risipitor, Vlădica a evidențiat mila și harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mîntuirea lor. 

La ectenia întreită au fost incluse cereri speciale pentru sănătatea bolnavului protoiereul Leonid Sevastianov, paroh al bisericii „Sfîntul Nicolae” loc. Călărăşeuca, și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2784

Icoana Fericitei Matrona de la Moscova şi părticele din moaştele acesteia, vor fi puse spre închinare la Biserica din lemn „Fericită Maică Matrona” din orașul Criuleni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, icoana Fericitei Matrona de la Moscova, dar şi părticele din moaştele acesteia, vor fi puse spre închinare la Biserica din lemn, „Fericită Maică Matrona” din cadrul complexului parohial, ”Sfântul Arhanghel Mihail” din orașul Criuleni, strada Ștefan cel Mare și Sfânt 1, începând cu data de […]