Întâmpinarea Domnului, credincioşie şi împlinire

506

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit astăzi, ne face părtaşii evenimentului biblic despre care Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că dumnezeiescul Prunc a fost adus la Templul din Ierusalim de către Preabinecuvântata Maică şi Dreptul Iosif, iar mai apoi, întâmpinat şi ţinut în braţe de credinciosul şi dreptul bătrân Simeon, care, ca un reprezentant al întregii creaţii, cere eliberarea. Părintele lector dr. Marian Mihai de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti ne-a vorbit despre istoricitatea, înţelesurile teologice şi liturgice ale acestei sărbători.

Preacucernice părinte profesor, vă rog să prezentați în câteva rânduri contextul istoric al sărbătorii Întâmpinării Domnului.

La 40 de zile după Nașterea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost dus la Templu pentru că așa era obiceiul Legii. Biserica a rânduit ca acest praznic să poarte denumirea de Întâmpinarea Domnului pentru că acum Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat la Templul din Ierusalim şi ţinut în braţe de credinciosul şi dreptul bătrân Simeon, om ales și luminat de Duhul Sfânt. Din relatarea isto­rico-biblică, dar şi din imnologia acestei mărite sărbători se arată că în aşteptarea dreptului Simeon se concentrează toate aşteptările patriarhilor Vechiului Testament, iar Mântuitorul Hristos împlineşte planul mântuirii şi în interiorul Legii Vechiului Testament, pe care, după ce o împlineşte, o depăşeşte.

La sărbătoarea de astăzi, încercat de ani, dar plin de Duhul Sfânt, bătrânul și dreptul Simeon Îl primeşte în braţe cu negrăită bucurie pe Dumnezeu-Omul. Cu acest prilej, a rostit rugăciunea „acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”, pe care noi o cântăm în tot timpul anului la slujba Vecerniei. Deslușiți-ne înțele­surile teologice ale acestor cuvinte și prezența lor și la alte momente liturgice.

După întâlnirea cu Mântuitorul – „Prunc tânăr, Simeon „cel drept şi temător de Dumnezeu, rostește: „Acum slobozește pe robul tău Stăpâne...”, o rugăciune prezentă foarte des în cultul Bisericii. Această rostire reprezintă rugăciunea de mulțu­mire adusă lui Dumnezeu că i-a ajutat să vadă mântuirea pregătită tuturor popoarelor. Nu este doar o rugăciune a sa, ci este și rugăciunea tainică de mulțumire a prorocilor, care au murit prevestind pe Domnul și care acum vedeau din cer împlinirea profețiilor lor. În El, în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au împlinit toate profețiile. Evenimentul emoțio­nant al întâlnirii unui bătrân care așteaptă de veacuri și al Dumnezeului Om - Pruncul Iisus Care vine la noi și Se lasă purtat în brațe, împlinit la Templul din Ierusalim, este relatat numai de Sfântul Evanghelist Luca (2, 22-39). Prin acest moment, istoric pe de o parte și cultic pe de altă parte, ni se arată ceremonia unei închinări curățitoare dictate de împlinirea unei legi: „împreună cu închinarea noului născut să aducă preotului la ușa cortului un miel de un an ardere de tot și un pui de porumbel sau turturică” (Levitic 12, 6). Cei din acea vreme, care făceau parte din clasa săracă, puteau aduce o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Levitic 12, 8). În această categorie din urmă s-a născut și a crescut Hristos Domnul, într-o familie săracă.

„El, cel bogat, Fiul lui Dumnezeu, a sărăcit ca să ne îmbogă­țească pe noi cu Dumnezeirea Sa” (Sfântul Grigorie Teologul). Sfântul Evanghelist Luca nu ne oferă amănunte despre personalitatea bătrânului Simeon, dar îl numește: „drept și temător de Dumnezeu”, precizând că „Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 2, 25).

Nu știm dacă era preot sau nu. Iosif Studitul îl numește „preot sfințit”, Sfântul Metodie spune despre el că era „preot înduhovnicit”, alții precum Cuviosul Teofilact, Fotie ș.a. afirmă ca nu era preot, dar trăia mai presus de preoție. Tradiția ne spune că făcea parte din numărul celor 70 de traducători ai Vechiului Testament care nu au crezut prorocia lui ­Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu...” (Is. 7, 14). Încredințarea acestui adevăr s-a împlinit acum la acest praznic, prin persoana sa, care a trăit ani mulți (270) până să vadă cu ochii săi mântuirea - pe Hristos Domnul. Totul reprezintă lucrarea Duhului Sfânt, căci Simeon a venit atunci la Templu prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt și tot prin luminarea Duhului el l-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu care avea să fie „lumină spre descoperirea oamenilor și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 32).

Pe lângă Simeon, care se tâlcuiește ascultare, la Templu se mai ruga atunci Ana, o prorociță de 84 de ani, care trăia nedes­părțită de Templu, petrecând în post și rugăciune (Luca 2, 37). „Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuire în Ierusalim” (v. 38).

Dreptul Simeon și Prorocița Ana au reprezentat perechea de turturele cuvântătoare și purtătoare de Duh Sfânt, care s-au adăugat la perechea necuvântătoare ce urma să fie jertfită.

Rugăciunea dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o îna­intea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel (Luca 2, 29-31), este prezentă în rânduiala Vecerniei și defineș­te, simbolizează perioada care face trecerea de la Vechiul la Noul Testament. Aparține epocii în care amurgul Legii Vechi se amesteca cu zorile Legii Noi. Cuvintele bătrânului Simeon reprezintă imnul de biruință înălțat înaintea Domnului în clipa în care el s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu, iar slobozirea pe care acesta o invocă nu reprezintă tristețea și amărăciunea provocată de boldul morții, ci pacea, odihna și bucuria de a vesti mântuirea.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că prin această slobozire ar fi îngăduit lui Simeon să se arate către Adam și Eva, precum și către cei care erau ținuți în legăturile iadului și să le vestească izbăvirea pe care au așteptat-o îndelung.

Această frumoasă rugăciune a fost așezată la sfârșitul Vecerniei pentru că ne aduce mulțumirea și liniștea împlinirii unei profeții în persoana Răscumpărătorului Hristos Care dă nădejde de mântuire poporului ce Îl aștepta de veacuri.

Vecernia simbolizează timpul somnului nopții, dar și somnul sfârșitului nostru pământesc, timp pe care trebuie să-l pregătim cu rugăciune, printr-o viață trăită în Hristos.

Prezentă în vechile documente bisericești - Constituțiile Apostolice, rugăciunea dreptului Simeon, cunoscută sub denumirea de „imn de seară”, este uzuală în cultul Bisericii de la ivirea zorilor creștinismului.

Praznicul Întâmpinării Domnului reprezintă nu numai un act de adâncă smerenie din partea Fiului dumnezeiesc Ce se lasă purtat în brațe, ci este o sărbătoare a omului care se pregătește pentru nașterea din nou. Astfel, noi am păstrat în rânduiala Bisericii slujba închinării pruncilor la 40 de zile de la naștere.

Cel de parte bărbătească este închinat și purtat în brațe de către preot prin Altar (ca un posibil viitor slujitor al Altarului) și la icoanele de la catapeteasmă, iar fetițele numai la icoane, fiind apoi așezați pe solee, ca semn al oferirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu ni-i dă să-i creștem, ei sunt însă ai lui Dumnezeu, „Fiii sunt moștenirea lui Dumnezeu” (Ps.127).

Vorbiți-ne despre una dintre cele mai cunoscute cântări de la Utrenia sărbătorii de azi, imnul „Nu pricep Curată”. Când a fost alcătuit, ce reprezintă și din ce categorie de cântări biseri­cești face parte?

Este foarte adevărat că la această sărbătoare închinată Mântuitorului Hristos ne atrage atenția și frumoasa cântare „Nu pricep Curată”, așezată la Utrenie în cadrul cântării a IX-a (în locul imnului „Ceea ce ești mai cinstită...”).

Această cântare prezintă momentul întâlnirii dintre Hristos Domnul și Dreptul Simeon, întâlnirea Pruncului cu bătrânul, întâlnirea Legii Vechi cu Legea Harului, întâlnirea dintre om și Dumnezeu.

Din punct de vedere liturgic, Biserica a alcătuit stihuri speciale ce slăvesc pe Dumnezeu și pe Maica Domnului. Acestea sunt concepute în așa fel încât fiecare vers al cântării formează pe verticală un acrostih (poezie în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt sau o propoziție), așezat în ordine alfabetică.

Cântarea aceasta, îndrăgită și de psalți, și de credincioșii care o ascultă, se mai numește „Legănu­șul”, pentru că la mănăstirile din Muntele Athos se leagănă policandrele încărcate cu lumânări.

La noi, imnul Întâmpinării a fost așezat pe note de Dimitrie Suceveanu, în 1848, și de Nectarie, Protopsaltul Sfântului Munte, în 1889, fiecare în parte încercând să se apropie cât mai mult de originalul bizantin, de unde a fost preluat.

De asemenea, icoana praznicului care străjuiește la iconostasele bisericilor la sărbătoarea de astăzi ne trimite cu gândul și ne face părtași evenimentului biblic petrecut în Templul din Ierusalim. Cinci personaje sunt prezente în icoană: Maica Domnului, bătrânul Iosif, dreptul Simeon, prorocița Ana și Pruncul Iisus. Prin ele devenim contemporani cu Iisus Cel ce se lasă purtat în brațe la 40 de zile de la naștere.

„Să-L întâmpinăm și noi, ca oarecând dreptul Simeon și Ana prorocița în stare de rugăciune, post și îmbrăcați cu nevoința, cumințenia și dragostea de Dumnezeu, căci viața în Hristos înseamnă fecioria după Hristos sau căsătoria binecuvântată” (Sfântul Grigorie Palama). De asemenea, să urmăm cuvintele Sfântului Serafim de Sarov care ne învață că în Biserică viața trăită alături de Hristos ne aduce bucuria, pacea, mântuirea. Ne aduce roadele Duhului, căci „scopul viețuirii creș­tine este dobândirea Duhului Sfânt”.

Interviu cu Părintele lector dr. Marian Mihai

Sursa: ziarullumina.ro


Articole postate de același autor
357

Mănăstirea (fragment de poem)

Îmi amintesc ca de un vis acum În care depărtarea mă îmbie De-asupra Surucenilor, pe-un drum Înalt ca o intrare-n veșnicie.   Cine urmează drumul pietruit Și nu se lasă dus de văz aiurea Descoperă în calea sa un schit, O mănăstire sprijinind pădurea.   Locașul sfânt, ca un peisaj dosit, Între un deal bătrân […]