La Ialoveni a avut loc conferința cu genericul „Mergând spre Înviere”

161

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Sala mare de ședinte din incinta Consiliului raional Ialoveni a avut loc conferința cu genericul „Mergând spre Înviere” având drept invitați de onoare pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și Dl. Conf. univ. dr. Vasile Timiș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, România.

La conferinţa desfășurată în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox au participat profesori, slujitori, părinţi, precum și numeroși elevi veniți să se familiarizeze cu valorile credinței.

Evenimentul a fost deschis de către Dl. Conf. univ. dr. Vasile Timiș care a venit cu un discurs despre roadele duhovnicești ale postului, care ţinut aşa cum se cuvine aduce preacurate roade duhovniceşti, foarte preţioase şi folositoare omului.

Cu un cuvânt duhovnicesc a urmat Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, care a venit cu un apel către tineri spre o trăire creștină autentică. În contextul în care generația crescută în perioada sovietică este destul de rece în ale credinței, s-a produs o ruptură în perpetuarea tradițiilor creștine, o ruptură care are drept urmare degradarea valorilor, incapacitatea de a înțelege ce se petrece în Biserică, care este rolul acesteia, cine este cu adevărat Hristos.

În cadrul întrunirii s-a mai vorbit despre moralitate şi religiozitate, problema răului şi binelui, viaţa tânărului ortodox în societatea contemporană etc. Elevilor li s-a vorbit și despre Mișcarea Tineretului Ortodox, care este apolitică și nu are alt scop, decât cel de a uni tinerii pentru a ajunge la adevărata normalitatea – comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii.

Prot. mitr. Octavian Moșin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret a vorbit tinerilor despre Săptămâna Tineretului Ortodox, care conform unei tradiții încetățenite în mediul ortodox din Republica Moldova, se desfășoară de mai mulți ani în săptămâna a șasea din Postul Mare.

Spre final PS Episcop Ioan a răspuns cu multă deschidere la întrebările și frământările tinerilor legate de credință și trăire duhovnicească, pe chipurile tinerilor citindu-se bucuria de a cunoaște Cuvântul Domnului.

Protopopul de Ialoveni, Prot. mitr. Anatolie Stefanov a mulțumit înalților oaspeți pentru dragostea de împărtăși împreună clipe ziditoare de suflet cu tinerele vlăstare din Ialoveni, or ce poate fi mai de folos pentru tineret decât o comunicare pe viu cu slujitorii Altarului.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3146

Conferință internaţională cu genericul: “Activitate pastorală și ajutor social în locurile de detenție”

În perioada 12-13 mai 2016, în incinta Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove se desfășoară o conferință internaţională cu genericul: “Activitate pastorală și ajutor social în locurile de detenție”. În context, astăzi, 12 mai, deschiderea oficială a conferinței a fost prezidată de ÎPS Mitropolit Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, și PS Irinarh, Episcop de […]

Articole postate de același autor
169

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului la penitenciarul din s. Hruşca

 În ziua de 21.09.2016 de sarbatoarea Nașterii Maicii Domnului în biserica din penitenciar s-a săvirșit Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia deținutele în primul rînd au mulțumit Domnului și Maicii Domnului pentru toate cele bune și mai puțin bune petrecute în viața fiecărui creștin, și s-au rugat pentru ertarea păcatelor ale sale și ale […]