Actualitate

Neascultarea de duhovnic

89

 

„Măicuţa egumenă A. trebuia să meargă la Kiev pentru rezolvarea unor probleme de mănăstire. Cerându-i binecuvântare Părintelui Lavrentie pentru a pleca la drum, acesta îi răspunde:

– Nu e bine să mergi acum, mai îngăduie puţin.

Măicuţa a sărutat mâna Părintelui, dar a insistat să meargă acum. Şi a doua zi s-a pornit la drum fără binecuvântare. Când se apropiau de Kiev, măicuţei egumene i s-a făcut rău şi a  stat cinci zile în pat, neputându-se mişca, şi nici nu a rezolvat vreo problemă. S-a întors la Cernigov şi a cerut iertare Părintelui pentru neascultare, după care povestea la toţi despre întâmplarea aceasta, povăţuindu-le pe surori să nu iasă niciodată din cuvântul Cuviosului Părinte” [35; 86].

Ne place să îl ascultăm pe duhovnic numai când ne cere să facem lucruri uşoare, lucruri plăcute. Şi nici nu ne trece prin cap că, dacă călcăm cuvântul său, putem fi pedepsiţi de Dumnezeu cu boli sau alte necazuri. Nu ne dăm seama că, lepădându-ne de cuvântul părintelui duhovnicesc, ne lepădăm şi de Părintele Ceresc…

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004

Articole Asemănătoare
367

Nu te deprima şi nu te descuraja. Dumnezeu știe exact ce simți!

Am fost la clinica lui Dumnezeu pentru un control de rutină. Am constatat ca sănătatea mea e șubreda. Cand Dumnezeu mi-a luat tensiunea, am vazut ca umilința mea era foarte mică. La măsurarea temperaturii, termometrul a înregistrat 40 de grade de neliniște. Dumnezeu mi-a făcut electrocardiograma si m-a diagnosticat cu o anumită lipsa de iubire, […]

Articole postate de același autor
256

Cele patru legi după care va judeca Hristos lumea

Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut, şi după acea lege te va judeca Cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru. Conştiinţa nu poate fi reflexia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în […]