Actualitate

Tinerii voluntari implicați în acte de caritate

3199
 

În dimineața zilei de 24 aprilie, clopotele bisericii din satul Zamcioji au început a chema credincioșii la slujba praznicului împărătesc Întrarea Domnului în Ierusalim.

In cadrul serviciului divin creștinii care s-au mărturisit, s-au învrednicit a primi și sfânta împărtășanie. După Sfânta Liturghie au fost sfințite Veșmintele Preoțești, ca dar preotului paroh Ioan Manole din partea părinților lui, cu împlinirea a celor 11 ani de la hirotonia în treapta de preot.

Acest praznic a culminat cu implicarea tinerilor voluntari în actul de caritate

Astfel după îndemnul Mitropolitului Vladimir, preotul dimpreună cu preoteasa și copiii voluntari au pornit pe străzile satului întru vestirea bucuriei acestei sărbători. Copiii au împărțit “semnele biruinței” tuturor creștinilor cu care s-au întîlnit, iar din partea bisericii, 20 de bătrîni țintuiți la pat au primit cîte ceva daruri.In fiecare casă s-au adus emoții positive.

La finalul acestui act caritabil preotul și preoteasa au mulțumit copiilor voluntari pentru implicare și dragoste față de aproapele aflat în suferință.


Articole Asemănătoare
3359

Un alt mod, netradițional, dar mai creștinesc, de a face praznic la 40 de zile

Un alt mod, netradițional, dar mai creștinesc, de a face praznic la 40 de zile. O familie din Ghidighici a venit cu inițiativa ca în loc de masa de pomenire cu mâncare și băutură să facă o masuță, poate mai modestă, dar caritabilă, pentru copilași. Evenimentul a avut loc ieri, la Biserica Ghidighici, dupa finisarea […]

Articole postate de același autor
656

Сe facem cu tinerii noștri „obosiți” de viață?!

A rămas în urmă perioada examenelor de absolvire. Tot mai mulți tineri surmenați zic că nu mai au puteri și nici chef de nimic. S-au consumat de tot cu examenele de BAC, licență, master etc. Unii dintre ei sunt prea categorici și nu acceptă decât note maxime. Au fost educați să tindă a fi perfecționiști […]