Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a săvârșit sfințirea prestolului bisericii din s. Țarigrad, r. Drochia

1009

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înaltpreasfințitul VLADIMIR s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Acoperemântul Maicii Domnului” din s. Țarigrad, r. Drochia.

După întâmpinarea tradițională a Întîistătătorului, a urmat slujba de sfințire a prestolului de către ÎPS VLADIMIR, cu toate cele prescrise în rânduiala slujbei de târnosire, după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, având coliturghisitori pe Prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, Prot. mitr. Adrian Cotelea, Secretarul Episcopiei de Edineț și Briceni, Prot. mitr. Ioan Novac, parohul bisericii și un sobor de slujitori veniți din parohiile învecinate.

La Vohodul mic, Parohul bisericii sus numite, Prot. Ioan Novac a fost decorat de către ÎPS VLADIMIR cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe și mitră iar mai mulți slujitori din cadrul Protopopiatului Drochia au fost decorați de către Mitropolit cu distincții bisericești pentru slujire sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În atmosfera festivă şi măreaţă a serviciului divin, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Eugeniu Vulturean, absolvent ATOM – Promoția 2021, pe seama bisericii cu hramul Acoperemântul Maicii Domnului din s. Țarigrad, r. Drochia.

După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii cu citirea celor patru evanghelii rânduite sărbătorii și un Te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc. Totodată, mai mulți ctitori ai Sfintei biserici au fost decorați cu medalii bisericești și diplome arhierești iar toți cei prezenți, au primit în dar de la ÎPS Mitropolit, cărțulii de rugăciune și iconițe într-u amintirea acestu-i măreț eveniment dar și pentru sporirea și întărirea credinței.

ÎPS Mitropolit VLADIMIR a felicitat pe Părintele paroh, deasemenea și pe enoriașii Sfintei Biserici pentru munca enormă depusă în acești ani de construcție a Locașului Sfânt.
La rândul său, Preotul paroh, Prot. mitr. Ioan Novac a mulțumit Întîistătătorului pentru Sfânta liturghie și grija ce o are față de această parohie și că în continuare, cu dragoste vor rămâne smeriți ascultători ai Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1024

VOCEA PREOTULUI: Viața ca mers și dăruire

Viața unui creștin este plină de ispite, peste care trecem cu ajutorul ispitei, credinței, nădejdei și al dragostei. Ar trebui să acceptăm truda, nevoința, înfrânarea, rugăciunea ca realități ale vieții care ne ajută să creștem duhovnicește. Ferice de cel care își asumă aceste responsabilități pentru a se face părtaș vieții veșnice. Ascultați meditația integrală în […]