Ziua Duhului Sfânt cinstită prin slujbă arhierească la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1660

Luni după Cincizecime, 21 iunie 2021, de Ziua Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

La final, Ierarhul a felicitat credincioșii prezenți cu sfânta sărbătoare, dorindu-le tuturor să aibă o săptămână binecuvântată.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat credincioșii să se străduiască a viețui cât mai creștinește, ca să nu întristeze și să îndepărteze Duhul Sfânt, pe care l-am primit la Sfântul Botez, și cu care ne reînnoim prin pocăință și tainele bisericești.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2117

„Nu cuiele L-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea…” Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni

„Cu cât mai mare este dragostea, cu atât mai mare este suferinţa.” (Sfântul Teodor Studitul) Praznicul Înălțării Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. În această Duminică prăznuim Sfânta Crucie, cea care reprezintă declarația de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume. Hristos Însuși ne […]