Actualitate

A treia parte din slujba Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană

1626

Și în cea de-a treia seară a Postului Mare, enoriașii Catedralei Mitropolitane au îngenunchiat în profundă smerenie la citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ca și în zilele precedente, slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și slujitorii sfântului locaș.

Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin conținut, prin sublimitatea ideilor, prin profunzimea simțămintelor legate de trăirile sufletului omenesc, care, privind la starea de decadență, de însingurare și de îndepărtare față de Dumnezeu, cere cu stăruință Cerescului Tată milă și iertare.

Această rugăciune a pocăinței și ascezei a fost rostită și trăită la unison de către Întâistătător, slujitori și popor, în nădejdea că Hristos cel Răstignit și Înviat pe Cruce își va îndrepta mila către cei care cu umilință îi cer îndurarea și apărarea față de toate cele care pot să apară în calea regăsirii omului cu Dumnezeu.

Acest avânt duhovnicesc este o bună dovadă a faptului că semenii noștri au o atitudine foarte profundă față de această perioadă premergătoare Paștilor și prin pilda lor înlătură formalismul și superficialitatea spirituală, angajându-se hotărât în lupta duhovnicească, crucială pentru dobândirea veșniciei.

Pe această cale, îndemnăm credincioșii să ia parte la slujbele rânduite în Postul cel Mare și să ia aminte la modul de trai și comportament caracteristic perioadei. Să se spovedească și să se împărtășească cu Sfintele Taine, pentru a primi binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1863

O familie fericită începe cu doi soți care se înțeleg bine

Dacă bărbatul şi femeia trăiesc în armonie, şi copiii cresc bine, şi casa este ţinută în rânduială, şi vecinii se împărtăşesc de binele ce emană din acea casă, şi prietenii, şi rudele. Astfel se produc mari binefaceri şi pentru familie şi pentru state. Sfântul Ioan Hrisostom ne învaţă că nu numai soţul şi soţia beneficiază […]