Cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din țară – Universitatea de Stat din Moldova – și-a ales un nou rector.
Sute de profesori și învățăcei din cadrul acestei universități au votat pentru dl Igor Șarov, o somitate a mediului academic, angajată plenar în cultivarea şi promovarea istoriei, științei şi culturii naţionale.
Bogata activitate științifică și administrativă a dlui Igor Șarov este dublată de vocația omului de catedră, a profesorului erudit și entuziast, care știe să prezinte adevărurile ştiinţifice ale istoriei într-un act de perpetuă noutate și prospeţime.
Competența sa științifică este dublată de o mărturisire a credinţei creştine, care îl face un profund cunoscător al istoriei și spiritualității ortodoxe.
Felicităm pe Domnul Igor Șarov, Rector al USM, rugând pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dăruitorul vieţii şi al tuturor binefacerilor, să-i dăruiască ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de perfecționare a cadrelor didactice și de formare a studenților acestei instituții.
Nădăjduim la o frumoasă conlucrare între Biserică și Universitate, începută acum trei decenii, care aduce roade bune și binecuvântate pentru generația în devenire.
Universitatea de Stat din Moldova este unica instituție de învățământ superior pe teritoriul căreia se află o biserică istorică cu hramul ”Întâmpinarea Domnului”, o adevărată ”pepinieră și laborator duhovnicesc”, prin care au trecut sute și mii de personalități în cei 140 de ani de la târnosire.
Dorindu-vă un mandat liniștit și cu frumoase realizări, să aveți parte, în primul rând, de sănătate și de înțelepciune în nobila chemare de Rector al Universității de Stat din Moldova
Cu aleasă preţuire şi binecuvântare,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: mitropolia.md