Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat participanții la Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci

1565

Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci a început cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în dimineața zilei de duminică, 27 martie, fiind oficiată Sf. Liturghie la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM. Slujba a fost săvârșită de parohul bisericii Prot. mitr. Octavian Moșin și un sobor de preoți și diaconi, după care au fost citite acatistele în cinstea Sf. Cruci și Sf. Irh. Nicolae.

În procesiune, cu cruci, icoane și steaguri, s-a mers pe jos până la Mitropolie, unde pelerinii au fost întâmpinați și binecuvântați de către Mitropolitul Vladimir, mulțumindu-le celor prezenți pentru râvnă și dragoste pentru cele sfinte, dar și pentru nevoință. ”Este un drum binecuvântat dacă îl parcurgi cu rugăciune și întru slava lui Dumnezeu”, a menționat ÎPS Vladimir.

De la Mitropolie, pelerinii vor parcurge aproape 16 kilometri pe jos până la Mănăstirea Sireți din raionul Strășeni, unde va avea loc închinarea la sfintele moaște și se va săvârși Canonul de pocăință către Mântuitorul.

Pelerinajul Tinerilor este organizat de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși, îndemnând tinerii la o viață plină de dragoste jertfelnică pentru Dumnezeu și aproapele.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1522

Sfânta Liturghie din Duminica a 11-a după Rusalii, săvârșită de Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 22 august 2020, în Duminica a XI-a după Rusalii,  Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de […]