Sărbătoarea Hramului noii biserici „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” din cartierul Telecentru al Capitalei

1598

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în duminica a 22-a după Rusalii, 8 noiembrie 2020, zi a prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din Tesalonic și a Cuviosului Dimitrie cel Nou, în parohia cu hramul „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou” din cartierul Telecentru al Capitalei a fost oficiată prima Sfântă Liturghie și celebrarea Hramului comunității.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către parohul bisericii, Prot. Mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan. Alături de Preacucernicia Sa, la Sfânta Liturghie praznicală au înălțat rugăciuni pr. Mihail Costandache, fondatorii comunității, membrii Asociației Orbilor din Chișinău, familia părintelui paroh, precum și numeroși credincioși ai Capitalei, cerând de la Dumnezeu în ziua hramului liniște, sănătate și ocrotirea cerească a Sf. Cuvios Dimitrie.

În cuvântul predicatorial adresat la sfârșitul Sfintei Liturghii, Parohul bisericii Prot. Mitrofor Vadim a adresat ctitorilor și credincioșilor un mesaj de mulțumire și felicitare cu prilejul celebrării Zilei Hramului bisericii, dar și a săvârșirii primei Sfinte Liturghii în noua și unica biserică din țara noastră închinată Sfântului Cuvios Dimitrie, zi istorică și specială pentru tânăra comunitate creștină din capitala țării: „Îl rugăm pe Sf. Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul nostru, să mijlocească pentru noi către Bunul Dumnezeu ca să ne împărtășească harul Său cel sfințitor, dăruindu-ne din belșug sănătate, pace sufletească și cunoașterea celor dumnezeiești”.

La finalul sărbătorii a fost oficiat un Tedeum de mulțumire către Atotțiitorul Dumnezeu și Sfântului Cuvios Dimitrie, pentru sănătatea și darurile cerești și pământești revărsate din belșug asupra slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor şi a tuturor celor care și-au celebrat ziua onomastică.

Slujba divină praznicală a fost înfrumusețată de minunatele și sublimele cântări interpretate de către Grupul coral „Gnosis”, condus de Dl Serghei Crudu.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în anul 2014, în regiunea Telecentru a capitalei a fost sfințită piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”. Sfântul locaș s-a construit pe un teren donat de Asociația Orbilor din Chișinău. Înălțarea bisericii a fost cu atât mai binevenită încât se simțea nevoia acută a unei biserici în acest cartier, care să deservească numeroșii creștini-ortodocși din această parte a capitalei.

Protopopiatul Chișinău, Sectorul I

Sursa: ortodox.md


Articole postate de același autor
804

În Duminica Vindecării orbului din Ierihon, PS Ioan, Episcop de Soroca a liturghisit în Catedrala arhierească din Soroca

În Duminica Vindecării orbului din Ierihon (a 32-a după Cincizecime), 30 ianuarie 2022, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în Catedrala arhierească din orașul Soroca. Biserica Ortodoxă l-a cinstit astăzi pe Sfântului Cuvios Antonie cel Mare întemeietorul și „patriarhul” monahismului creştin (+356). Reflectând la textul evanghelic duminical, Episcopul Sorocii a subliniat credința […]