Sfânta Liturghie și sfințirea mică a apei, de Izvorul Tămăduirii, săvârșite la Mănăstirea Hîncu

1822

Vineri, 29 aprilie 2022, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, de soborul slujitorilor, de obștea mănăstirii și credincioșii prezenți.

Alături de Înaltpreasfinția Sa, au coliturghisit slujitorii Arhim. Kiril (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală, Arhim. Pavel (Tabacari), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hîncu, Arhim. Spiridon (Marin), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Arhim. Spiridon (Jalbă), Starețul Sfintei Mănăstiri Veverița, dar și alți slujitori.

În timpul Sfintei Liturghii, oficiate în biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon”, aflată la subsolul Catedralei „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Ierarhul, slujitori și credincioșii  prezenți, au înălțat rugăciuni de sănătate sufletească și trupească, pentru toți cei aflați în momente de boală și suferință, fiind cinstită și Maica Domnului, cerându-i-se ajutorul în momentele de boală.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a săvârșit, așa cum prevede rânduiala tipiconală, sfințirea apei mici, folositoare pentru momentele de boală.

La final, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre istoria acestei sărbători, explicând totodată și importanța slujbei de astăzi și a sfintei aghesmei.

După aceasta, Ierarhul a felicitat obștea mănăstirii, dar și pe toți credincioșii prezenți cu sfintele Sărbători Pascale.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
212

Să pătimim duhovnicește, ca să înviem sufletește

Iubiți credincioși, S-a început Sfânta și Marea Săptămână a Patimilor. Nici o săptămână de pe parcursul anului nu este numită Sfântă și Mare. Aceste denumiri au fost date încă din vechime și nu întâmplător. Săptămâna aceasta se numește Mare, pentru măreția lucrurilor ce s-au săvârșit în ea, iar Sfântă – pentru sfințenia slujbelor deosebite ce […]