21 iulie 2022 | Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit VLADIMIR – 33 de ani de arhierie

965

La 21 iulie 2022, de sărbătoarea Arătării Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează 33 de ani de slujire arhierească.

Cu această ocazie, colaboratorii Direcției Mitropolitane se alătură tuturor felicitărilor venite din partea ierarhilor, slujitorilor și mirenilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, cu următorul mesaj:

Înaltpreasfinția Voastră,

Înaltpreasfințite Stăpâne,

Permiteți-ne să venim cu cele mai alese felicitări și urări de bine, prilejuite de aniversarea a 33 de ani de slujire arhierească.

Încă din fragedă copilărie ați avut o dragoste aparte pentru cele sfinte care, s-a materializat mai apoi prin hirotonia în treapta de Episcop, astfel încât, într-un final, prin Voia lui Dumnezeu, ați ajuns să păstoriți Biserica Ortodoxă din Moldova.

Misiunea arhierească nu este deloc una ușoară, ci, din contra, presărată cu greutăți și ispite, însă, prin dăruirea Înaltpreasfinției Voastre și prin dragostea sinceră față de clerul și poporul din țara noastră, ați reușit, la rându-Vă, să Vă faceți iubit și apreciat ca un părinte înțelept și drept.

Aceste calități care Vă caracterizează dintotdeauna ne inspiră și ne motivează și pe noi să tindem spre a deveni mai buni și mai responsabili față de viața noastră duhovnicească.

Blând și în același timp hotărât, nu ați pregetat vreodată să lăudați sau să dojeniți după merite, pornind din nobilul sentiment părintesc de a susține și de a îndruma pe calea cea dreaptă pe nenumărații fii și fiice duhovnicești.

Astfel, în zi de sărbătoare, ne rugăm Domnului să vă dăruiască mereu, binecuvântările Sale cele bogate, astfel încât să slujiți încă mulți ani Sfânta Biserică Ortodoxă din Moldova.

Asigurându-vă de supunere fiască și deosebită prețuire, Vă urăm

Întru Mulți Ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu cele mai alese gânduri și deosebit respect,

colaboratorii Direcției mitropolitane

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2948

Cum și de ce postim pe 29 august/11 septembrie?

Sfântul Ioan Botezătorul îl mustrase pe Irod în repetate rânduri pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, soția fratelui său, și din această cauză, Irodiada îl ura. Sărbătorindu-și Irod ziua de naștere, i-a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest […]