Sfaturi duhovnicești
9354

Ea a ales pocăinţa, noi ce alegem… (predică la Duminica a V-a din Post)

Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui […]

Ştiri interne
Ştiri interne
1274

Autoritățile transnistrene permit oficierea slujbelor de Buna Vestire, Florii și Sf. Paști

La data de 3 aprile 2020 Vadim Krasnoselski, Liderul de la Tiraspol,  a avut o întrevedere cu ÎPS Sava, Episcop de Tiraspol și Dubăsari.  În cadrul întrevederii s-a discutat situația din lume și din regiune în ajunul sărbătorilor ortodoxe. Pandemia coronavirusului a afectat toată populația, modificând modul obișnuit de viață. Restricții au fost impuse și […]

Ştiri interne
1273

Să instituim un pomelnic pentru perioada de pandemie!

În această stare de urgență, când credincioșii nu pot participa la serviciile divine din biserici, ne-am gândit să instituim un pomelnic pentru cei care se află în boli și suferințe, în special cei contaminați de coronavirusul de tip nou. În același timp, să ne rugăm și pentru cei răpuși de această boală sau care au […]

Comentariile zilei
1452

De la COVID-19 la „coronavirus psihologic și spiritual” (II)

Mai bine de două săptămâni, de când a fost instituită stare de urgență în republică (17 martie), lumea trece prin numeroase transformări: unii, stând doar în casă, își pierd echilibrul spiritual, alții se alarmează de mesajele apocaliptice care au ajuns virale pe rețelele de socializare, mai sunt dintre cei care prezic tot felul de scenarii: […]

Ştiri interne
1303

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a înconjurat Țara Moldovei, cu icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni și Sfinte Moaște

În data de 2 aprilie, 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, din mila Maicii Domnului, a făcut înconjorul țării noastre Moldova, cu ,,Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hârbovăț” și cu Icoana Maicii Domnului ,,Kasperscaia”, în jurul căreia sunt plasate 43 de sfinte moaște ale sfinților din toată lumea. Lumea are […]

Sfaturi duhovnicești
2827

Strigătul sufletului

Dacă voi tăcea, sufletul meu va striga. Dacă voi tăcea, sufletul meu se va răzbuna. Dacă voi tăcea, sufletul meu nu mă va ierta. Dacă voi tăcea, sufletul meu se va tulbura. Dacă voi tăcea, n-o să mi-o pot ierta niciodată. Așa că eu, totuși, voi tăcea și îi voi permite sufletului să vorbească, pentru […]

Știri externe
2362

Primul ministru bulgar, dl. Boiko Borisov: „Nu pot să închid bisericile!”

Pe 26.03 la ora 22.00 primul ministru bulgar d-l Boiko Borisov, la sediul Consiliului de miniștri din Sofia a susținut o sesiune de declarații de presă. La sfârșit, jurnaliștii i-au pus diferite întrebări, între care și când se vor închide bisericile din Bulgaria. D-l Borisov a răspuns: „Am transmis mitropoliților, când îi sun, dar și […]

Comentariile zilei
2296

Prețuiți puținul pe care îl aveți, căci este mult

Se simte un aer de asceză în lume și acesta e cel mai important lucru care se întîmplă acum. Oamenii se gîndesc la moarte și la mîncare. Au dispărut reclamele idioate la chiloți și ciorapi, implanturi de păr, soluții de slăbit. Oamenii încep să redevină oameni. Unii văd cerul, florile, se gîndesc ce mult înseamnă […]

Știri externe
2797

Ierusalim: Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini va avea loc și în acest an

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini de la Ierusalim va avea loc și în acest an, ținându-se cont de restricțiile aferente combaterii pandemiei COVID-19, a declarat luni, 30 martie, o sursă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru The Jerusalem Post. Decizia este una surprinzătoare, având în vedere că, la începutul lunii martie, autoritățile israeliene au anunțat că […]