Ştiri interne
934

„Fie mie după Cuvântul Tău, Doamne!” Praznicul Bunei Vestiri cinstit prin slujire arhierească la Mănăstirea Curchi

De sărbătoarea Bunei Vestiri PS Episcop Siluan de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”. Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai […]

Predici
1585

Intră în starea de bucurie, şi binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună […]

Comentariile zilei
1820

Când Sfinții întorc pelerinajul…

E vremea în care Sfinții ne întorc pelerinajul. De ani buni, din 1947, Sfânta Paraschiva nu a mai ieșit din Iași. Sfinții au fost căutați de oameni. Ca niște bunici ai sfințeniei ce-și primeau nepoții de har în vizită. Și au fost mereu batjocoriți. Și ei și cei care-i vizitau plini de nădejdi. Umiliți și […]

Știri externe
1658

Toate bisericile rămân deschise în Georgia de Florii și Paști. „Hrana spirituală este la fel de importantă ca cea fizică”, a spus Patriarhul Ilia

Toate parohiile și mănăstirile ortodoxe din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Paște, conform unei hotărâri luate de Patriarhul Ilia și publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene, citat de AvereaBisericii.ro. La fel ca în România, pe fondul epidemiei de Covid-19, în Georgia a fost instituit un regim de carantină, iar adunarea a […]

Știri externe
2061

„Lăsați-ne să intrăm în Biserici, așa cum ne lăsați să mergem și la Tutungerie!”

Liderul naționalist Matteo Salvini a adresat autorităților italiene un mesaj impresionant, cerându-le să permită accesul limitat al credincioșilor la slujba de Înviere. „Nu pot să stau să aștept știința, nici eu, nici bunul Dumnezeu – deoarece știința singură nu este suficientă – pentru a învinge acest monstru și a ieși din case. Ne apropiem de […]

Societate
1482

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștiului

Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei. Procesiunea restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul […]

Comentariile zilei
1666

Nu lipsa împărtășaniei este adevărata problemă, ci faptul că împărtășindu-ne mulți ani la rînd nu am agonisit nimic

Nu lipsa împărtășaniei este adevărata problemă, ci faptul că împărtășindu-ne mulți ani la rînd nu am agonisit nimic. Golul din noi trebuie să ne sperie. Hristos se descoperă și rămîne cu noi în măsura în care sîntem capabili să-L primim. Ce știm despre Hristos? Ce știm despre Biserică? Maslu cu o sută de oameni sănătoși […]

Ştiri interne
1412

Pocăința este scara care ne urcă de unde am căzut…Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca la Mănăstirea Curchi

 Cuvioasa Maria a împlinit lucrul despre care vorbeşte prorocul: Intoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune, şi sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că Milostiv şi îndurat este, Îndelung-Răbdător şi Mult-milostiv, şi Îi pare rău de răutăţi (Ioil 2, 12-13). Şi Sfânta […]

Ştiri interne
1341

În Duminica a V-a a Postului Mare, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vasilcău, raionul Soroca

În Duminica a V-a a Postului Mare, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vasilcău, raionul Soroca. Cea de-a cincea duminică din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pe care Sfânta Biserică ne-o dă  drept pildă de pocăinţă şi model […]

Ştiri interne
821

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca sărbătorită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

În data de 5 aprilie 2020. În a V-a duminică a Sfântului și Marelui Post, numită și Duminica Cuvioasei Maria Egiptenca, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale “Sf. Bnc. Cnz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Astăzi, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Petru, s-au luat toate […]