Sfaturi duhovnicești
1599

„Dacă am trăi smerit, lumea ar deveni un paradis“

În Sfânta Evanghelie se întâlnesc numeroase paradoxuri: primii vor fi ultimii, cel mai mare va fi slujitorul tuturor, cei care plâng se vor bucura, cel care moare va trăi… Paradoxul asupra căruia aş vrea să mă opresc este următorul: faptul de a păstra în mod conştient învăţături fundamentale în sufletele şi inimile noastre şi de […]

Sfaturi duhovnicești
3500

Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos?

Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos? Aș răspunde așa: din moartea necunoașterii de Dumnezeu, care ne-a survenit tocmai din gustarea pomului cunoașterii. Așa cum m-a izbit întrebarea, ca fiind minunată, tot așa îmi vine să zic că m-a trăsnit și răspunsul: Moartea necunoașterii de Dumnezeu survenită tocmai prin gustarea pomului cunoașterii, dar mă iertați, de […]

Ştiri interne
1100

Sărbătoarea Sfântului Nectarie de Eghina la Mănăstirea Horăști

Vineri, 22 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii  Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, Mitropolit de Pentapole, Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și unul dintre ocrotitorii cerești. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii […]

Ştiri interne
840

Adunarea generală a clerului din Vicariatul Orhei

Vineri, 22 noiembrie 2019, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea generală a preoților din Vicariatul Orhei. Ședința a fost condusă de către Episcopul Siluan al Orheiului și s-a desfășurat în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie”. În cadrul întrunirii Preasfinția Sa […]

Ştiri interne
1021

Volumul de poezie ”Roua sufletului” lansat la biserica USM

Miercuri, 20 noiembrie, în cadrul serii duhovnicești desfășurate la biserica USM, a avut loc lansarea volumului de poezie”Roua sufletului”, semnat de către Elena Munteanu-Nani. Autoarea vine din s. Ulmu, r. Ialoveni și de câțiva ani simte chemarea de a scrie despre trăirile lăuntrice din fiecare zi. Astfel, a scris sute de poezii, iar în acest […]

Ştiri interne
837

Credincioșii soroceni au întâmpinat moaștele Fericitei Matrona din Moscova

În după amiaza zilei de miercuri, 21 noiembrie 2019, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, au fost aduse din Rusia, spre închinare dreptmăritorilor creştini, icoana şi părticele din moaştele Fericitei Matrona din Moscova. Sfinţeniile au fost întâmpinate cu deosebită evlavie la intrarea în municipiul Soroca de către Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]

Ştiri interne
975

De sărbătoarea Soborului mai marilor Arhistrategi Mihail și Gavriil, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit alături de Întîistătătorii Bisericilor Ortodoxe a Ierusalimului și Rusă, în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

La 21 noiembrie, de sărbătoarea Soborului mai marilor Arhistrategi Mihail și Gavriil dimpreună cu toți mai marii arhistrategi ai Puterilor celor fără-de-trup: Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahiil si al tuturor cereștilor, fãrã de trupuri, Puteri, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil al III-lea și Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril au săvârșit […]

Comentariile zilei
3518

Starea de nehotărâre e stare de iad…

„Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext. (Şi nici măcar în dreptate: smochinul)”  (Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii) Putem realiza lucruri extraordinare sau ne putem irosi viața în zădar.  De multe ori acest lucru depinde nu atât […]

Sfaturi duhovnicești
1858

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții. Omul care caută să placă celorlalți cultivă virtutea pentru laudă, și nu pentru virtutea în sine; nu pentru a se desăvârși, ci ca să fie slăvit de oameni, nu pentru ca să placă lui Dumnezeu, ci pentru ca să placă lumii. A căuta să placi oamenilor face […]

Știri externe
2433

Proiect social dedicat oamenilor fără adăpost din Sankt Petersburg – „Autobuzul milosteniei”

În Sankt Petersburg funcţionează de duminică un nou „autobuz al milosteniei” dedicat ajutorării persoanelor fără de adăpost din oraş. Automobilul a fost binecuvântat de părintele Alexei Artyukhov, slujba fiind oficiată în faţa Bisericii Naşterea Domnului din oraşul fondat de ţarul Petru cel Mare, informează Orthochristian care citează site-ul Mitropoliei de Sankt Petersburg. „Autobuzul milosteniei” este un proiect caritabil al […]