(Video) „Frica – îngrădire a libertăţii”. Seară duhovnicească cu Arhim. Nicodim Petre

599

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie, USM au organizat cea de-a cincea seară duhovnicească din Postul Mare. Cei care au participat miercuri seara, 5 aprilie 2017, la această întâlnire de suflet, au putut asculta cuvântul duhovnicesc al arhim. Nicodim Petre intitulat „Frica – îngrădire a libertăţii”.

 

Frica ne îngrădește libertatea. Comoditatea, frica și păcatul ne iau libertatea. Modul în care am folosit libertatea în timpul care ni s-a dăruit va fi judecat cu Evanghelia Iubirii la Judecata Universală, la sfârşitul istoriei, la încheierea timpului.

În viaţă trebuie să învăţăm să iubim frumosul, să iubim oamenii, să-L iubim pe Dumnezeu, să facem binele, să fim oameni de jertfă, să avem curajul de a căuta și cunoaște adevărul, să fim cu adevărat liberi, să ne trăim viața ca pe un dar și ca pe o sărbătoare. 


Articole postate de același autor
1217

Ce să facem dacă nu găsim omul potrivit pentru căsătorie?

Ce-i de făcut dacă ţi se pare că nu eşti capabil să iubeşti? Trebuie să aştepţi şi să speri că se va ivi omul potrivit? Depinde cum înţelegem dragostea. Dacă vom gândi acest sentiment aşa cum este el descris în Evgheni Oneghin sau în Romeo şi Julieta, atunci este mai bine să nu aşteptăm astfel […]