Actualitate

Întâmplarea unui tânăr necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca

34942
O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.

Şi după asta, i-a spus fata prietenului cu care venise: „Hai să te închini şi tu!”. La care tânărul a răspuns nervos că el nu e nebun să se închine la cruci şi la morminte. Şi au plecat cu maşina. Au mers vreo trei ore şi jumătate şi cum s-au învârtit, cum au făcut, că tot în curtea mănăstirii au ajuns. Apoi fata, având şi ea carne de şofer, a luat volanul. S-au mai învârtit încă o oră şi jumătate şi tot în curtea mănăstirii au ajuns.

Atunci băiatul acela s-a dat jos din maşină, s-a dus, s-a închinat şi după aceea au mers ca vântul până la Bucureşti. E întâmplare de anul acesta, m-a sunat fata aproape de miezul nopţii, ca să-mi spună ce au păţit.Fragment dintr-un interviu cu Părintele Pantelimon Munteanu (ucenic al Părintelui Arsenie Boca), din 14 august 2012,

publicat în cartea Părintele Arsenie Boca,

Taina Căsătoriei – Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor, Editura Cristimpuri, 2012

http://vladherman.blogspot.com

 


Articole Asemănătoare
18288

Dacă există Dumnezeu, să mă omoare în clipa asta!

Un oarecare om de ştiinţă, dupa destula argumentatie în a arăta că nu există Dumnezeu, a spus: – Dacă există Dumnezeu, să mă omoare în clipa asta! Şi deoarece nu s-a întâmplat nimic, a continuat: – Vedeţi ? Dacă ar fi existat, m-ar fi omorât. Atunci, o bătrână îl întrebă: – Aveţi copii ? – […]

Articole postate de același autor
6186

Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii

Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roagă-te deci cu simțire. Puterea rugăciunii nu stă în cutare sau în cutare cuvinte verbale, ci stă în felul cum se săvârșește. Lui Dumnezeu Îi trebuie numai inima și Îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic, cu evlavie, în fața Lui. Rugăciunea neîncetată tocmai în […]