Dă din sărăcia ta…

503

– Gheronda, Apostolul Pavel spune; „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Eu cu de-a sila dăruiesc sau fac vreun lucru bun.

– Suntem copiii lui Dumnezeu şi este de datoria noastră sâ săvârşim binele, fiindcă Dumnezeu este numai dragoste. Ai văzut văduva care l-a găzduit pe Proorocul Ilie? Era închinătoare la idoli, dar ce dragoste avea înlăuntrul ei! Când Proorocul a mers să-i ceară pâine, ea i-a răspuns: „Avem puţin untdelemn şi o mână de făină. Acestea le voi mânca împreună cu copiii mei, iar apoi vom muri”. Nu i-a spus: „Nu avem să-ţi dăm”. Iar când Proorocul a vrut să-i încerce bunăvoinţa şi i-a cerut să facă pâine mai întâi pentru el şi după aceea pentru copiii ei, ea, sărmana, i-a făcut îndată. Dacă nu ar fi avut înlăuntrul ei dragoste, s-ar fi gândit: „Nu-i este de ajuns că i-am spus că avem puţin, ci mai şi cere să fac mai întâi pentru el o turtă”. Aici s-a făcut arătată intenţia ei cea buna ca să ne fie spre pildă. Dar noi, care citim Sfânta Scriptură şi atâtea cărţi, ce facem?

Îmi amintesc că la Sinai copiii beduinilor, care nu ştiau nimic din Evanghelie, dacă le dădeai ceva, chiar şi foarte puţin să fi fost, impărţeau între ei şi fiecare lua câte puţin. Iar dacă pentru ultimul nu rămânea nimic, îi dădeau ceilalţi dintr-al lor.

Toate acestea să le luaţi drept pildă şi să vă cercetaţi pe voi înşivă ca să vedeţi unde vă aflaţi. Dacă lucrează cineva astfel, primeşte folos nu numai de la Sfinţi şi de la nevoitori, ci de la toţi oamenii. Unul ca acesta se gândeşte: „Oare eu am o astfel de mărinimie? Cum voi fi judecat?”. Pentru că fiecare dintre noi va fi judecat de cel mai bun decât el.

Valoare are faptul de a da din sărăcia noastră, fie că este vorba de ceva duhovnicesc, fie de ceva material. Să presupunem că am trei perne. Dacă dau pe cea care îmi prisoseşte, această faptă nu are valoare, pe când dacă o dau pe cea de sub cap, aceasta are valoare, fiindcă e făcută cu jertfă.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 220


Articole Asemănătoare
717

Pe drumul Damascului

„Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumina din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând cu faţa la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl […]

Articole postate de același autor
259

Credinţa, rugăciunea şi smerenia sunt cele mai puternice arme ale creştinului

Odată a fost întrebat bătrânul, cum poate călugărul să devină un bun ostaş al lui Hristos. – Dacă monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toţi oamenii, cu Dumnezeu şi cu sine; dacă are inimă înfrântă şi smerită; dacă nu se teme de ceasul morţii şi este dezlipit de cele pământeşti, deja […]