Pr. Savatie Baștovoi: “Cum să fii sensibil și să nu te tulburi”

7693

Tulburarea emoțională, de orice fel, este o reacție firească, la fel ca reacția de retragere atunci cînd atingem din întîmplare un obiect încins, sau cînd ne apucăm de nas în mijlocul unui miros greu.

Gradele de tulburare însă sînt diferite. Gradul de tulburare determină formele de reacție. O reacția vehementă este ceea ce ne pune într-o situație neplăcută și poate cauza atingere persoanei care, de voie sau fără intenție ne-a jignit sau ne-a mîninat.

Reacția la anumite situații se educă. E mult mai greu să-ți educi emoțiile, în schimb putem foarte ușor să ne educăm reacțiile. De fapt, educarea și controlul emoțiilor începe de la controlul reacțiilor.

Prima și cel mai greu de controlat reacție este vorbirea. “Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvînt, acela este bărbat desăvîrşit, în stare să înfrîneze şi tot trupul”, scria acum 2000 de ani apostolul Iacob.

Limba este un organ mic care ne mișcă încotro vrea, la fel cum lopata mică a unei corăbii îi condiționează direcția. Această comparație făcută de apostol ne arată gravitatea urmărilor pe care le poate produce un cuvînt nepotrivit în viața noastră. Căci, nu-i așa, toate divorțurile, prieteniile stricate, afacerile falimentate, șansele pierdute au început de la un cuvînt spus într-o stare emoțională proastă.

Soluția? O dă prorocul David: “Mîniați-vă, dar nu greșiți – de cele pe care le ziceți în inimile voastre, în așternuturile voastre vă căiți”. Este cu neputință ca cineva să nu se tulbure în sinea sa, dar oprirea răzbunării, care începe printr-o vorbă pripită, vă va umple de bucurie în dimineața următoare, cînd vă veți trezi fără mustrări de conștiință.

sursa antiparenting.ro


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
6528

Când dragostea pleacă, pleacă şi Dumnezeu

Ce face amiralul când vede valurile spumegând? Dacă începe să se lupte cu valurile, făcând pe viteazul, va distruge corabia. Ce face cel cu experienţă? Opreşte motorul şi lasă corabia să meargă după cum o duc valurile. Şi, când marea se linişteşte, porneşte încet motorul şi astfel salvează şi corabia şi echipajul. De aceea e […]