Actualitate

Preotul Mihai Negrea, care creştea 117 copii orfani, a murit

10

Preotul Mihai Negrea, de la Mănăstirea din Podul Cosnei, cel care creştea 117 copii orfani, abandonaţi şi săraci, s-a stins din viaţă, la vârsta de 65 de ani.

Cunoscut ca părintele care a îngrijit peste o sută de copii orfani sau abandonaţi de părinţi, preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea Podu Coşnei a murit marţi noaptea, la vârstă de 65 de ani. Boala l-a răpus, însă dragostea pentru semeni rămâne un exemplu de urmat. 

Din 2006, de când a venit să slujească la Mănăstirea Podu Coşnei, situată la intrarea în comuna Poiana Stampei, părintele Mihai Negrea şi-a dedicat viaţa copiilor care aveau nevoie de adăpost, hrană şi educaţie.

Cu sacrificii, bătând din poartă în poartă, la prieteni, cunoscuţi, sponsori din zonă, ajutat de cei care au putere materială, de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de ceilalţi călugări din obştea mănăstirii şi de autorităţile locale, părintele Mihai Negrea a dat o şansă copiilor abandonaţi de familie.

La Podu Coşnei copiii au găsit condiţii decente de viaţă, unde s-au format ca oameni şi au devenit utili societăţii, unii dintre ei urmând şi cursuri universitare după terminarea liceului.

 

Articole Asemănătoare
    Articole postate de același autor
    6392

    Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi

    Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul. Desigur, conştiinţa noastră primeşte sute de avertismente, întrucât căderea nu se săvârşeşte niciodată într-o oră. Căderea exte­rioară este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu […]