Porumbeii

1719

"Au fost odată, începu părintele Fotis, doi vânzători de păsări care s-au urcat pe un munte și și-au pus capcanele acolo. Le-au întins şi-au plecat, iar când au venit a doua zi dimineaţa, ce să vadă!? Capcanele erau pline de porumbei sălbatici. Bietele păsări se zbăteau deznădăjduite încercând să scape, dar ochiurile plaselor erau foarte mici. În cele din urmă, porumbeii se ghemuiseră unul într-altul şi stăteau aşa, tremurând.

-„Sunt numai oase şi piele, prăpădiţii! spuse unul din vânzători Cum o să-i vindem în târg?"

-„Să-i hrănim bine câteva zile, să se îngraşe", zise celălalt.

Le-au dat grăunţe din belşug și le-au adus apă. Porumbeii se repeziră să mănânce şi să bea cu lăcomie. Unul, însă, dintre ei, nu voia să mănânce şi stătea flămând. După câteva zile, porumbeii începură să se îngraşe văzând cu ochii. Numai cel îndărătnic slăbea şi se căznea într-una să iasă din cușcă. Peste câteva zile, vânzătorii au venit să-i ia şi să-i ducă la tîrg. Porumbelul care stătuse flămând slăbise atât de mult, încât, repezindu-se o dată, a trecut printre gratii şi şi-a luat zborul liber în văzduh...

- Asta-i povestea, fiii mei, spuse părintele Fotis. Oare de ce v-am spus-o? Cine ar putea să mi-o tălmăcească? Voi, bătrânilor, ce ziceţi? Ia stoarceţi-vă puţin mintea! Dar bătrânii tăceau."

 din " Hristos răstignit a doua oară", Nikos Kazantzakis


Articole postate de același autor
363

Nu-i cu neputinţă să tai patima când ai hotărâre

Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi. Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul […]