Actualitate

Mergând spre Înviere: ziua a III-a

1113

Iată-ne intrați în Săptămâna Patimilor sau a Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.

Sunt ultimele zile din viața Mântuitorului, care, ca Om și Dumnezeu adevărat, pătimește, fiind condamnat la moarte.

Fiecare zi a acestei săptămâni, numită și Săptămâna Mare, ne amintește de evenimente din istoria biblică.

În Sfânta și Marea Luni ne stă în faţă icoana tânărului Iosif, vândut, din invidie, de fraţii săi pentru 20 de arginți. Acest eveniment este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, care, pizmuit de cei de un neam cu el, este vândut de Iuda pentru 30 de arginți.

Tot în această zi se amintește de smochinul neroditor, ce semnifică omul care tot caută scuze pentru lipsa lui atunci când este așteptat de Iisus, care nu este gata de a-I urma chemarea, care întârzie să se „coacă” și să dea roade duhovnicești.

Să îl rugăm pe Hristos să ne dea cuget roditor, dar și tărie, ca să nu-l trădăm, să nu-l vindem, să nu ne lepădăm de El…

Iată ce sfat ne dă în acest sens Sf. Paisie Aghioritul: „Păsările au aripi ca să evite cursele, iar noi oamenii cugetul, ca să evităm păcatele şi să urcăm la tronul lui Dumnezeu. Să alungaţi cugetele rele pe care le aduce diavolul! Să nu le daţi importanţă, ci să le aruncaţi în spate.”

Acum, mai mult decât în altă perioadă a anului, să fim alături de Hristos, de dragul Domnului să uităm un pic de poftele noastre trupești. Iisus se îndreaptă pas cu pas spre Golgota. În spate duce crucea grea, dar povara nu e a lemnului din care e făcută, ci a păcatelor noastre, care ne trag spre întuneric.

Dar Iisus ne vrea Vii și în Lumină. Prin Cruce vom putea ajunge la Înviere!

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
4836

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Prodromița

„Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de „Prodromița”, adică înainte-mergătoare, întărește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru Împărăția cea cerească. Povățuiește-ne pe noi, toți drept credincioșii creștini, spre […]