Nu iubești o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că tu o iubești

5514

Pasagerii din autobuz priveau cu simpatie la femeia tânăra frumoasă, cu baston alb, care urca cu grija treptele de la ușa din față. Ea a plătit șoferului și, folosind mâinile pentru a simți scaunele, a mers în spatele autobuzului și a găsit scaunul care ei i s-a părut ca era gol. Apoi s-a așezat, și-a pus geanta în brațe și și-a odihnit bastonul de piciorul ei.

Se făcuse un an de când Susan, 34 de ani, a orbit. Din cauza unui diagnostic medical greșit ea a fost brusc aruncată într-o lume a întunericului, a furiei și a autocompătimirii. O femeie ce înainte era independentă, acum se simtea condamnată… se considera o povară neputincioasă pentru toți cei din jurul ei.

“Cum s-a putut întâmpla așa ceva cu mine?” – iși spunea în gândul ei, plină de furie. Dar, indiferent de cât de mult plângea sau se ruga, știa că trebuie să accepte adevărul necruțător: nu va mai vedea niciodată lumina zilei. Un nor de depresie atârna de spiritul optimist al lui Susan. Fiecare zi era pentru ea un exercițiu de frustare și de epuizare. Și nu avea pe nimeni altcineva de care să se agațe decât soțul ei, Mark. Mark era un ofițer de marină și o iubea pe Susan din toată inima.

Iși văzuse soția în disperare în clipa în care și-a pierdut vederea și a hotărât să o ajute să își recâștige puterea și încrederea de care avea nevoie pentru a deveni din nou independentă. Deși pregătirea militară îl antrenase pe Mark să facă față unor situații delicate, el știa că aceasta era cea mai grea lupt cu care se va confrunta vreodată.

În cele din urmă, Susan a simțit că este pregătită să se întoarcă la locul de muncă… dar cum ajungea acolo? Ea obișnuia să ia autobuzul, însă acum era prea speriată pentru a merge prin tot orașul de una singură. Mark s-a oferit voluntar… el a vrut să o conducă la locul de muncă în fiecare zi, chiar dacă lucrau în părți diametral opuse ale orașului. La început, aceasta a liniștit-o pe Susan și împlinea nevoia lui Mark de a iși proteja soția, care se simțea foarte nesigură chiar și atunci când trebuia să îndeplinească cea mai ușoară sarcină. Cu toate acestea, la scurt timp, Mark și-a dat seama că acest angajament nu va funcționa – era prea obositor și prea costisitor.

Susan trebuia să învețe să meargă din nou singură cu autobuzul, își spunea Mark. Dar până și gândul de a îi împărtăși această idee soției sale… îi îngheța inima. Ea era atât de fragilă, atât de supărată. Cum ar fi reacționat? Așa cum prevăzuse bărbatul, ea a fost îngrozită de ideea de a lua singură autobuzul.

“Sunt oarbă!” – a raspuns ea cu amărăciune.

“De unde să știu unde să mă duc? Simt că mă abandonezi.” – a adăugat femeia.

Inima lui Mark s-a făcut bucăți când a auzit aceste cuvinte… dar el știa ce trebuie de făcut. I-a promis lui Susan că în fiecare dimineață și seara el va merge cu autobuzul cu ea atâta timp cât este nevoie până când ea se va obișnui cu drumul… și asta este exact ce s-a întâmplat.

Timp de două săptamani, Mark, îmbrăcat în uniformă militară, o însoțea pe Susan la locul de muncă… zi de zi. El o învața cum să se bazeze pe alte simțuri, în special pe auz, pentru a o ajuta să își dea seama unde este și cum să se adapteze la noul mediu. A ajutat-o să se împrietenească cu șoferii de autobuz, care aveau grijă de ea, și îi păstrau un scaun. El o făcea să râdă, chiar și în acele zile nu atât de bune atunci când ea se împiedica la coborârea din autobuz sau când scăpa poșeta. În fiecare dimineața călătoreau împreună, apoi Mark lua un taxi către biroul său.

Cu toate că această rutină era una costisitoare și obositoare, Mark știa că era doar o chestiune de timp deoarece Susan era capabilă să meargă cu autobuzul pe cont propriu. El a crezut în ea, în acea Susan de dinainte de a-și pierde vederea, o Susan care nu se temea de nicio provocare și care nu renunța niciodată.

În cele din urmă, Susan a decis că este gata să încerce călătoria pe cont propriu. Luni dimineața, înainte ca ea să plece la muncă, și-a aruncat brațele în jurul lui Mark, soțul și cel mai bun prieten al ei. Ochii ei erau plini de lacrimi de recunoștintă pentru loialitatea, răbdarea și dragostea lui. Ea i-a spus La Revedere și, pentru prima dată în două săptămâni, au mers pe drumuri separate.

Luni, marți, miercuri, joi… În fiecare zi, Susan s-a descurcat de minune de una singură. Era încrezătoare… Vineri dimineața, Susan a luat autobuzul așa cum a făcut și în restul săptămânii. În timp ce plătea pentru călătoria ei, șoferul i-a spus: “Doamnă, vă invidiez enorm.”

Susan nu era convinsă că șoferul vorbește cu ea. Cine poate invidia o femeie oarbă care luptă pentru a își găsi curajul de a trăi o viață normală?

Curioasă, s-a întors către șofer: “De ce spui că mă invidiezi?”

Șoferul a răspuns: “Știți, astăzi este vineri. Și de luni încoace, în fiecare dimineață, un domn elegant, îmbrăcat în uniformă militară, vă urmărește de peste drum cum coborâți din autobuz. El are grija să traversați strada în condiții de siguranță și vă privește cum intrați în clădirea de birouri. Apoi, vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna, se urcă în taxi și pleacă. Sunteți o femeie norocoasă… și ocrotită.”

Lacrimi de fericire au ajuns să curgă pe obrajii lui Susan. Deși nu putea să îl vadă fizic, ea simțea întotdeauna prezența lui Mark. Era norocoasă, atât de norocoasă pentru că el îi făcuse un dar mai bun decât vederea – darul iubirii, care poate aduce lumină chiar și în cel mai întunecat moment.

Nu iubești o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că tu o iubești.

Dumnezeu veghează asupra noastră în același fel; poate că nu știm de prezența lui și poate că nu îi vedem fața… dar el este acolo, întotdeauna.

sursa: www.kudika.ro

 


Articole Asemănătoare
1151

Ce e cu ziua îndrăgostiților?

E săptămâna pregătirilor intense pentru serbarea zilei îndrăgostiţilor. Unii ne solicită să le oficiem Taina Cununiei chiar în această zi, alţii vor să facă declaraţii de dragoste chiar în biserică și alte multe năstrușnicii. Pentru mulţi tineri această zi e „sfântă”, încercând s-o petreacă cât mai romantic. Fidelii prăznuitori se laudă că au comandat mese […]

Articole postate de același autor
464

Duminica a IX-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a IX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Și în această Duminică, Vlădica Ioan a mângâiat credincioșii cu o predică de suflet, în care printre […]