Actualitate

Care este calea cea mai bună de a-l ajuta pe aproapele?

2966

După învăţătura Bisericii toți credincioşii facem parte din acelaşi corp al unei singure Biserici, al cărei cap este Hristos, iar noi suntem mădularele acelui corp. Iar fiecare suntem mădular unul altuia, după cum zice Apostolul.

Toţi ne-am botezat în acelaşi Duh şi în acelaşi trup înviem. De aceea trebuie să ne îngrijim de celelalte mădulare ale noastre, pentru că dacă se strică unul dintre ele, trupul pătimeşte. Cel care stă nepăsător la suferinţa aproapelui, acela nu merge cum trebuie. Starea duhovnicească este aceea în care tu, socotindu-te mai jos decât toţi, vezi în tine căderea întregii omeniri. Adică fiecare suntem vinovaţi pentru toţi şi toţi suntem vinovaţi pentru unul. Şi aceasta este calea cea mai bună de a-l ajuta pe aproapele: mai întâi de toate pe tine să te socoteşti mai păcătos decât toţi, pentru că acesta este şi adevărul.

 

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.151)


Articole postate de același autor
8093

O minune a Maicii Domnului – mărturie din prezent

Maica Domnului e mereu gata să ierte, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu dragostea ei de mamă și să-L roage pentru sărmanii mu­ritori, așa cum și în Acatistul ei mărturisim că „mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”. A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. […]