Modalitățile de influență a duhurilor necurate asupra oamenilor

178

După cum s-a arătat mai sus, demonii si-au dezlănțuit toată mânia asupra omului, care este chipul lui Dumnezeu. Toate eforturile lor sunt îndreptate spre a duce la pierzanie cât mai multe suflete omenesti.

„Diavolul te încearcă de peste tot – spune Sfântul Grigorie Teologul – te pândeste unde să-ți facă vreo pacoste, unde să-ți găsească partea slabă, neapărată si expusă pentru lovitură; cu cât e mai mare neprihănirea pe care o vede, cu atât mai mult caută s-o pângărească. Duhul necurat se poate înfățisa sub chip prefăcut, întinzând ba o cursă, ba alta; el reprezintă fie adâncul întunericului (răul evident), fie că se transformă într-un înger luminos (se maschează sub chipul binelui si cucereste mințile zâmbind prefăcut), din care pricină trebuie să fim deosebit de atenți, pentru ca în loc de lumină să nu ne întâlnim cu moartea”. Sfântul Apostolul Pavel ne previne, de asemenea, că e nevoie de o mare atenție si vigilență: …deoarece însusi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății al căror sfârsit va fi după faptele lor (II Cor. 11, 14-15).

În lupta cu omul, duhurile necurate încearcă să influențeze trupul, sau sfera imaginară, senzitivă si volitivă. Despre caracterul influenței asupra trupului omului am vorbit deja în secțiunea a treia a prezentului capitol, în care am arătat limpede că demonii pot să ucidă pe oameni, să abată asupra lor boli si să intre în ei (adică să le stăpânească trupul). Acest din urmă aspect îl vom examina aici mai pe larg.

Demonii intră înăuntrul corpului omenesc cu toată esența lor volatilă, asa cum ar intra aerul. O descriere amănunțită a acestui fapt o găsim la Motovilov, într-o mărturie din care aflăm cum duhul necurat a pus stăpânire pe trupul lui, chinuindu-l timp de mulți ani.

Demonul, intrând în om, nu se amestecă cu sufletul, ci trăieste în trup, posedându-i în chip forțat sufletul si trupul. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „gazele au o însusire de elasticitate deosebit de dezvoltată, adică însusirea de a cuprinde un volum de diferite proporții; este evident că si demonii au această calitate, datorită căreia pot încăpea în număr mare într-un singur om (cf. Luca 8, 30). Intrând în om, potrivit mărturisirii Sfântului Ioan Casian, „dracii întunecă rău simțurile raționale ale sufletului; (asta se întâmplă) asemeni simptomelor pe care omul le suferă din pricina vinului, a febrei sau a unui frig peste măsură de mare”. Demonul însă nu-si poate face adăpost în sufletul nostru. „Duhurile necurate, spune acelasi sfânt, nu pătrund în trupurile celor posedați de ele altfel decât punând mai întâi stăpânire pe mintea si gândurile lor. Despuindu-le mintea de vesmântul temerii de Dumnezeu, aducerii aminte de Dumnezeu, duhurile necurate se năpustesc asupra oamenilor, ca asupra unor neapărați si lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu si de aceea usor de cucerit, si, în cele din urmă, se încuibează în ei, ca si cum acestia li s-ar da în posesie”. Despre aceleasi lucruri vorbeste si Sfântul Grigorie Teologul: „Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime prin nici un fel de mijloace; dacă stăpâneste puternic pe unii, este pentru că acestia s-au lăsat stăpâniți de bună voie, fără să se împotrivească (cf. Iac. 4, 7)”. În felul acesta se poate trage concluzia că instalarea directă a duhului necurat în om se produce numai cu slobozenie specială de la Dumnezeu, constituind adesea o urmare a vieții desfrânate si usuratice a celui păcătos.

De remarcat însă, că mai des se întâlneste nu instalarea diavolului în om, nu îndrăcirea, ci posedarea omului prin subordonarea sufletului său voinței demonice. Drept un exemplu caracteristic în acest sens ne poate servi Iuda. Cuvintele din Evanghelie „a intrat satana în Iuda” nu vor fi înțelese asa că Iuda s-ar fi îndrăcit în sensul deplin al acestui cuvânt. Sfântul Apostolul Ioan Teologul spune că satana a pătruns mai întâi în sufletul ucenicului datorită lăcomiei de bani a acestuia (cf. Ioan 12, 6), după aceea a pus stăpânire pe inima lui (cf. Ioan 13, 2) si, în cele din urmă, a intrat cu desăvârsire în el (cf. Ioan 13, 27). Avem de față un exemplu grăitor de posedare treptată de către demon a sufletului celui păcătos datorită poftei mereu crescânde pentru înavuțire a acestuia din urmă.

Una din principalele modalități de influență a duhurilor necurate asupra oamenilor este înrâurirea minții lor prin sugerarea diferitelor gânduri păcătoase. Fiind inaccesibili pentru simțurile fizice ale omului, demonii, acționând asupra minții lui, îi insuflă diferite idei, pe care individul, netrăind o viață neprihănită, le ia drept idei proprii. Si dacă le primeste, le acceptă, devine astfel un promotor al relei voințe străine, care încetul cu încetul îl domină în întregime. „Nu arareori, spune Sfântul Antonie cel Mare, duhurile necurate, fiind ele însele invizibile, se înfățisează drept interlocutori evlaviosi, pentru a-i însela prin asemănarea chipului si a-i atrage pe cei ademeniți după voia lor”. Demonii, stiind că oamenii iubesc adevărul, îmbracă masca dreptății si, în felul acesta, toarnă otravă în discipolii lor. Asa cândva diavolul a înselat-o pe Eva, vorbindu-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ca si cum ar fi repetat cuvintele lui Dumnezeu, însă denaturându-le sensul (cf. Facerea 3, 1).

Asa a ademenit el pe soția lui Iov, învățând-o să-si iubească fără măsură bărbatul, respectiv să hulească pe Dumnezeu: Blesteamă pe Dumnezeu si mori! (Iov 2, 9), i-a spus ea, încredințată că pentru hulirea lui Dumnezeu omul este de îndată predat morții, sfârsindu-i-se astfel grelele chinuri pământesti. Asa a ispitit diavolul si i-a înselat pe toți oamenii, denaturând esența lucrurilor si împingându-i pe toți în prăpastia răului. Ar trebui remarcat însă că, în lupta pe care o duc împotriva omului, demonii nu cunosc asezarea inimii noastre, nu ne pot citi gândurile, dar că ei intuiesc – după cuvintele pe care le rostim în discuție, după gesturile omului în timpul convorbirilor, după felul cum „se ridică, sade, merge, priveste – potrivit părerii lui Evagrie monahul, starea noastră lăuntrică, pentru ca în timpul rugăciunii să ne întunece mintea cu gânduri necurate, corespunzătoare înclinației slăbiciunii noastre”. Iată însă ce ne spune despre aceasta Sfântul Isidor Pelusiotul: „Diavolul nu stie care ne sunt gândurile, pentru că asta ține exclusiv de puterea lui Dumnezeu; însă ne ghiceste gândurile după miscările corpului. Vede el, de pildă, că cineva priveste pătimas, savurând frumusețea cuiva? Profitând de înclinația lui, de îndată îi face acestui om poftă de preacurvie. Vede pe cineva stăpânit de slăbiciunea ghiftuirii? Tot atunci îl face să-si închipuie plăcerile pe care i le-ar aduce plinul pântecului si îl împinge să-si facă pofta. Alteori îl încurajează spre tâlhărie si nedreaptă căpătuială”.

Hristos Dumnezeul nostru, Carele este întemeietorul virtuții, egalează puterile celor ce se bat si îmblânzeste mânia înversunată a duhurilor necurate, care, fără îngăduința Domnului, nu pot ispiti oamenii, asa cum se vede asta în viața lui Iov. De unii singuri dracii nu sunt în putere nici măcar să intre într-o turmă de porci, dar Dumnezeu nu le îngăduie să-l încerce pe om până peste puterile sale. Ci în această luptă îi dă credinciosului forțe care îl ajută să biruie.

Duhurile necurate mai pot ataca, în afara gândurilor, partea senzorială si volitivă a sufletului omului. Iată ce scrie despre acestea preacuviosul Nil Sinaitul: „Când demonul cel zavistnic nu izbuteste să pună în miscare mintea, el acționează atunci asupra sângelui si umorilor, pentru ca prin ele să aprindă în minte imaginația si să o umple cu închipuiri”. Acționând asupra trupului, demonul răscoleste în om senzualitatea, furia, mânia s.a.m.d. Aceasta se vede bine din exemplul Sfintei Iustina, căreia necuratul, trimis de un vrăjitor, îi dezlănțuie simțul senzualității si voluptății, dar este alungat prin rugăciunea sfintei.

Acționând asupra sferei volitive a sufletului omenesc, demonul încearcă să-l lipsească pe om de puteri, energie, de capacitatea pentru acțiuni ferme si pentru orice activitate în genere, dar iarăsi, datorită rugăciunii, se retrage, învins de puterea lui Hristos.

Evagrie monahul scrie că dracii diferă unii de alții după gradul de răutate si putere, îndeplinind diferite slujbe. O confirmă si Sfântul Ioan Casian, spunând că „unii din ei se desfată în vicii murdare si obscene, unora le place să Îl hulească pe Dumnezeu, unii se dedau mâniei si furiei, unii se consolează cu tristețea, alții cu trufia si orgoliul – si fiecare atacă inimile oamenilor cu răutatea cu care se desfată ei însisi – însă nu toți deodată ațâță slăbiciunea omului, ci rând pe rând, după cum se potrivesc vremea, locul si accesibilitatea celui supus ispitei”. Acelasi cuvios mărturiseste despre „războiul” nevăzut pentru suflete: „cele mai bicisnice duhuri se năpustesc asupra celor neîncercați si neputinciosi, iar când aceste duhuri pierd, în locul lor sunt trimise altele mai puternice”, asta însă se întâmplă pe măsura cresterii puterilor duhovnicesti ale ostasului lui Hristos.

Asadar, după cum vedem, demonii sunt într-un anumit fel „specializați”: trăind în rele, au o anumită libertate, pentru că pot, din mai multe rele, să-si aleagă unul, cel mai plăcut lor. Aceasta e patima cu care trăiesc, încercând s-o aprindă omului, căpătând acces astfel la sufletul si trupul lui. În afară de aceasta, este posibil să se presupună că dracii se pot alimenta si îsi pot reface vigoarea pe seama energiei omului, energie eliminată de el în procesul desfătării vicioase. Dacă, potrivit Sfântului Ioan Damaschin, îngerii „contemplă pe Dumnezeu, atât cât e posibil pentru ei, si asta este hrana lor”, demonii, pentru care contemplarea este imposibilă, pesemne că pot căpăta energia în mod indirect, prin intermediul omului, adaptând energetica acestuia pentru alimentarea lor. În acest scop ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, astfel căpătând acces la sufletul lui. Un om pătimas si desfrânat reprezintă o sursă nutritivă excelentă pentru duhurile necurate. Aprinzând în om energia patimilor, care îi devorează forțele vitale, demonul se alimentează si se fortifică în acest domeniu. În afară de aceasta, stăpânind un păcătos, duhul necurat îi foloseste trupul ca instrument pentru o mai mare realizare a patimii sale. Iată, deci, încă o pricină pentru care dracii se lipesc de omul lasciv si desfrânat literalmente din toate părțile.

Se cuvine de remarcat, totodată, că duhurile necurate îi pot înzestra pe oamenii care îi slujesc cu un fel de energie demonică deosebită, care le dă posibilitatea executanților supusi voinței forței răului să trudească neostenit pe tărâmul înmulțirii păcatului. În virtutea însă a esenței lor destructive, demonii, lipsiți de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urmă si proprii discipoli.

Sursa: Părintele Rodion – Oameni și demoni


Articole Asemănătoare
235

Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la […]

Articole postate de același autor
231

Omagiere Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir,Omagiere Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mar Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove în ziua de 15 iulie, când biserica cinstește pe Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, preoții din mun. Chișinău, după participarea la Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană ”Nașterea Domnului”, au mers la monumentul Sfântului Voievod Ștefan unde au săvârșit […]