Mândria nu ne permite să ne izbăvim de patimi

294

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, p. 159-160


Articole Asemănătoare
190

Dumnezeu nu ne părăsește niciodată

Toţi au credinţă. Unii cred că Dumnezeu există, alţii cred că El nu există. Pentru a fi izbăvit de necredinţă, înlăuntrul omului trebuie să înceapă o viaţă morală. Omul trebuie să se pocăiască, iar când se va pocăi şi se va ruga, Îl va simţi pe Domnul lângă el sau chiar în el. De atunci […]

Articole postate de același autor
726

Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz

Credinţa în Dumnezeu este o mare experienţă a omului, cea mai mare. Ea cere toată fiinţa şi toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a fiinţei noastre interioare. Credinţa nu înseamnă subiectivism şi nici lipsă de mărturii. Credinţa nu înseamnă proprie înşelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credinţa este o stare morală […]