ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a participat la Slujba praznicală prilejuită de cea de a 80-a aniversare a ÎPS Părinte Agafanghel, Mitropolit de Odesa și Ismail

2444

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Cucșa al Odesei, numeroși ierari, cler și credincioși au înălțat rugăciuni la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ce a avut loc în mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Odesa, Ucraina.

Slujba praznicală a fost oficiată de Preafericitul Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi și Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine

Alături de Întâistătători au liturghisit Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înaltpreasfințitul Părinte Agafanghel, Mitropolit de Odesa și Ismail, Preasfințitul Părinte Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, precum și alți numeroși ierarhi și preoți.

La finalul Sfintei Liturghii a urmat un Te-Deum la racla cu moaștele Sf. Cuvios Cucşa de la Odesa, după care ÎPS Mitropolit Onufrie a adresat un cuvânt de salut Preafericitului Patriarhul Teodor al II-lea, iar mai apoi l-a felicitat cordial pe omagiatul zilei – Înaltpreasfințitul Mitropolit Agafanghel.

Cu prilejul aniversării jubileului de 80 de ani, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a decorat pe Înaltpreasfințitul Agafanghel cu înalta distincție – Ordinul mitropolitan „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni”.

La rândul său, Vlădica Agafanghel al Odesei a mulțumit Preafericitul Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi și tuturor ierarhilor coliturghisitori și le-a oferit în dar câte o icoană cu chipul Sf. Cuvios Cucşa.

http://mitropolia.md/


Articole Asemănătoare
606

Mesaj de felicitare ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual şi aniversării a patru decenii de slujire sacerdotală

Înalt Prea Sfinția Voastră, Cu ocazia sărbătorii ocrotitorului spiritual, dar şi a frumoasei aniversări de patru decenii de slujire sacerdotală, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie. Domnul să Vă dăruiască râvnă în slujirea arhierească și mult ajutor în conducerea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să […]

Articole postate de același autor
3463

Mănăstirea Frumoasa din Călărași a dobândit un nou ocrotitor ceresc

Mănăstirea Frumoasa din Călărași a dobândit un nou ocrotitor ceresc – Sf. Ierarh IOSIF Naniescu, cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Viitorul ierarh, la vârsta de numai 12 ani a intrat în obștea mănăstirii Frumoasa, unde se nevoia o rudenie de familie, ierodiaconulul Theofilact. Peste un an, tânărul ascultător Ioan, împreună cu p. Theofilact, și-a îndreptat pașii […]