Frumusețea creației lui Dumnezeu regăsită în desen

6248

Frumusețea și toate manifestările acesteia sunt un reper axiologic al existenței fiecărui om, atât în această viață, cât și în veșnicia care ne așteaptă. Frumusețea este o manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Astfel, este foarte important să-i învățăm pe copii să se apropie, să cunoască și să valorifice această latură a existenței. 

La data de 6 noiembrie sala de expoziții a Centrului de Cultura „Art Atribut” din Chișinău, a găzduit expoziția – concurs „Frumusețea creației lui Dumnezeu”.  Evenimentul a fost organizat de Sectorul Sinodal Activități Culturale a Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove în colaborare cu Centrul de Cultură „Art Atribut”. 

Protoiereul Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Activităţi Culturale, prezent la eveniment le-a mulțumit tuturor participanților, dar și Centrului „Art Atribut” pentru sprijinul și buna desfășurare a concursului.  "Am invitat copii și tinerii să participe la acest concurs, urmărind nu doar aprofundarea unor cunoștințe religioase, ci descoperirea frumuseții naturii, a oamenilor din jurul nostru.  Ne-am gândit că asemenea manifestări sunt o alternativă pentru petrecerea timpului liber, copiii nu mai stau doar la ecranele televizoarelor și a calculatoarelor, ci au o posibilitate să-și dezvolte creativitatea, imaginația și simțul artistic. Pentru participarea la expoziție au fost prezentate sute de lucrări,  dintre care vor fi selectate cele mai reușite, pentru a fi expediate la concursul internațional de desen organizat în orașul Moscova de către Biserica Ortodoxă Rusă.  Mă bucur că tinerii noștri sunt adevărați meșteri în culori, iar prezența lor în număr mare la concurs ne-a arătat dragostea pe care o au față de pictură”, - a spus părintele Nicolae Ciobanu.

La eveniment a fost prezent și protoiereul Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.  "‘Ne bucurăm că concursul a trezit un interes mare în rândul generației în creștere. Elevii de la Liceul ,,Litterarum” au prezentat peste 100 de desene pentru concurs. Este o inițiativă binevenită a Direcției Mitropolitane în sprijinul activităților de creație ale copiilor și credem că s-ar putea organiza chiar și expoziții personale ale unora dintre participanți. Trebuie să-i sprijinim atât pentru ca să-și valorifice talentele, cât și pentru a-i ajuta pe alții să perceapă frumosul din viața noastră. Câtă frumusețe vezi în jur, arată frumusețe ai în tine.  Astfel, îi putem apropia și de Dumnezeu, care a făcut această lume frumoasă în dar pentru noi", a menționat părintele Octavian, vorbind despre eveniment. 

Biserica este călăuzitoare pe calea căutării frumosului, ea ne vorbește despre necesitatea  cunoașterii și a valorificării a ceea ce este frumos în lume. Pentru a ne crește copiii în aceste valori, trebuie să-i învățăm să descopere minunea creației lui Dumnezeu, frumuseţea acestei lumi, iar descoperind-o să aducă mulțumire pentru ea.  

A consemnat Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
3045

Invitație la expoziția – concurs „Frumusețea creației lui Dumnezeu”

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, Sectorul Sinodal Activitati Culturale, în colaborare cu Centrul de Cultură „Art Atribut”, organizează la 06 noiembrie, a.c. la ora 16.00 în sala de expoziții a Centrului de Cultura „Art Atribut”, din str. Bernardazzi 83, mun. Chișinău, expoziția – concurs „Frumusețea creației lui Dumnezeu”. Sunt așteptați copiii, profesorii și părinții […]

Articole postate de același autor
3889

Nu este povară, este fratele tău!

Pe o potecă abruptă şi stâncoasă am întâlnit o fetiţă, care-şi purta în spate frăţiorul. Se vedea cu ochiul liber că micuţul era prea greu pentru puterile ei. I-am spus: –Fetiţo, ce grea povară duci! Ea m-a privit mirată şi mi-a spus cu reproş în glas: –Nu este o povară domnule, este fratele meu! Am […]