În creştinism, Domnul e mereu prezent, dar nu impietează nici o clipă asupra absolutei noastre libertăţi. Stă la uşă şi bate. Nu intră nechemat. Iar înainte de a da, întreabă: Crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Şi de răspuns, răspunde tot pe măsura libertăţii: Fie ţie după credinţa ta!
Creştinismul e cel mai aproape de legea fundamentală a universului: lege care poate fi denumită a contradicţiei (coincidentia oppositorum), a paradoxului, a dialecticii, a bipolarităţii simultane: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
Din Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 195
