Zbuciumul pentru probleme inventate sau pentru evenimente care nu s-au întâmplat încă le otrăveşte foarte mult viaţa celor înclinaţi spre anxietate şi tulburări nervoase. Aşteptarea neplăcerilor poate fi pentru ei mult mai rea decât neplăcerile ca atare.
Rugăciunea ne ajută să facem faţă acestei stări. „Fără Dumnezeu, n-ajungi nici până la prag”, se spunea în Rusia. Orice lucrare legată în mod deosebit de greutăţi şi de zbucium trebuie însoţită de rugăciune pentru ajutor de la Dumnezeu, ca Domnul să ne ajute nouă şi apropiaţilor noştri în toate căile vieţii noastre, şi trebuie să nădăjduim nu în propriile puteri neputincioase, ci în ajutorul dumnezeiesc. Atunci o să dispară şi îngrijorarea că nu vom putea face faţă necazului, pericolului.
Frământarea pentru copii, pentru cei dragi, este o reacţie absolut normală la stres, dar uneori poate căpăta forme hipertrofiate, patologice. Anxietatea, nesiguranţa se tratează prin credinţa în ajutorul dumnezeiesc (am vorbit despre aceasta puţin mai sus), dar trebuie să avem şi credinţă în cei dragi, să avem încredere în ei. Foarte adesea, părinţii se îngrijorează, se zbuciumă pentru copiii lor aflaţi la vârsta adolescenţei, soţiile se zbuciumă pentru soţi („Nu cumva nu mă mai iubeşte? Nu cumva mă înșeală?”).
Trebuie să ţinem minte că, dacă iubim pe cineva, trebuie neapărat să avem încredere în el; nu trebuie să-i controlăm în totalitate pe oamenii apropiaţi, de parcă le-am fi stăpâni. Îngrijorarea, zbuciumul şi, mai ales, bănuielile nu adaugă căldură în relaţiile noastre.
Din Părintele Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 37
