Domnul să vă dea mângâiere şi bărbăţie: una este a mângâia necazul, alta este să ai putere a ridica şi a purta greutatea lui.
Domnul este aproape de dumneavoastră, şi Maica Domnului, şi cerul cu ajutători grabnici vă vor înconjura. Iar de bolit cu toţii bolim şi ieşire nu mai zărim. Oare întâmplător este acest lucru?! Oare ei nu văd?! Şi văzând, nu împreună-pătimesc cu noi, şi nu sunt gata să ne ajute?! Şi totuşi ne lasă să ne chinuim. De vreme ce ei sunt cu totul dragoste, înseamnă că nu îngăduie aceasta din duşmănie. Şi dacă aşa stau lucrurile, ce vrea să fie asta?
Acelaşi lucru care se întâmplă între plăcinta coaptă în cuptor şi gospodină. Daţi plăcintei simţire, gândire, limbă… Ce i-ar spune ea gospodinei? „Matuşca! M-ai pus aici şi mă prăjesc… Nici o fărâmitură din mine n-a rămas neprăjită, totul mă arde ceva de nerăbdat… Şi necazul este că nici ieşire de aici nu văd, nici sfârşit la chin nu ştiu de unde să aştept. Mă întorc la dreapta, mă întorc la stânga, înainte ori înapoi, ori în sus: peste tot închis, iar căldura e de nesuferit. Ce ţi-am făcut? De ce asemenea duşmănie din partea ta?” şi aşa mai departe. Daţi gospodinei putinţa de a înţelege graiul plăcintei. Ce i-ar răspunde ea? „Ce duşmănie? Eu, dimpotrivă, pentru tine lucrez. Rabdă puţin, şi ai să vezi cât de frumoasă ai să ieşi! Şi ce mireasmă se va răspândi din tine în toată casa! Ceva de minune! Aşa încât fă bine de mai rabdă puţin şi vei vedea bucurie.” Aţi luat cunoştinţă de spusele plăcintei – acum băgaţi la cap spusele gospodinei şi treceţi cu seninătate la aşteptarea deznodământului fericit. Eu cred că prin aceasta puteţi sfârşi cu toate grijile. Puneţi-vă în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi. Oricum sunteţi în mâinile lui Dumnezeu, numai că dați din mâini şi din picioare… încetaţi să mai faceţi asta şi staţi liniştită.
Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, Editura Sophia, București, 2007, p. 14-16
