Invidia este cancerul sufletului

548

Sfântul Vasile cel Mare spune: „Nu este patimă mai grea și care să prindă mai repede sufletele oamenilor decât invidia, iar aceasta, prea puțin întristându-i pe ceilalți, îi face rău, în primul rând, celui care o poartă”.

Filosoful grec Socrate, referindu-se la invidie, o caracterizează ca pe o boală grea, zicând: „Invidia este cancerul sufletului”.

Nu cred că sunt prea mulți oameni care pot spune ca nu au suferit niciodată de această boală, că nu au invidiat măcar puțin pe cineva din apropiații lor. Dar există o categorie pe care lumea îi numește „invidioși”, ei cu adevărat sunt afectați crâncen de această boală și, pentru ca să o trateze, este nevoie urgent (cum se spune în limba medicinei) de o „intervenție chirurgicală”. De altfel, se poate întâmpla ca și cu fluturele care își închipuie că fâlfâitul aripilor sale va stinge lumina, dar se arde el însuși în ea.

Sfântul Grigore de Nazianz spunea: „Invidiosul este propriul său călău”. Călăul, după cum știm, ia viața altor oameni, dar invidiosul își omoară propriul suflet. Așa cum viermele (caria) roade lemnul în care s-a născut, tot aşa invidia roade sănătatea spirituală a celui care o nutreşte. După cum rugina mănâncă fierul, tot așa și invidia distruge sufletul invidiosului. Dar, și mai bine spus, după cum viperele, potrivit spuselor oamenilor, mănâncă, la naşterea lor, pântecele care le-a zămislit, tot așa și invidia obişnuieşte să sfâşie sufletele celor care au odrăslit-o.

Invidiosul admiră bogăția altuia după ce acela a pierdut-o

Invidia este o întristare pentru bunăstarea aproapelui. Din această pricină pe invidios niciodată nu îl părăsește nici supărarea, nici mâhnirea. A rodit mult ţarina vecinului? Este plină casa vecinului de tot ce-i trebuie pentru viață? Nu-l părăsește veselia? Ei bine, toate acestea întrețin boala și măresc durerea invidiosului. Așa că el se aseamănă cu un om gol, lovit din toate părțile. Este cineva voinic, sănătos? Starea lui îl rănește pe invidios! Este altul mai frumos la chip? Altă rană pentru invidios! Cutare depășește pe mulți prin talentele sale? Este cineva cinstit şi admirat pentru înțelepciunea și darul vorbirii? Este un altul bogat, îi place nespus să dăruiască și să împărtăşească din averea sa celor săraci? Este lăudat mult de cei cărora le face bine? Ei bine, toate acestea sunt săgeți și răni care-l lovesc drept în inimă. Și grozăvia bolii constă în aceea că nu poate să și-o mărturisească; dimpotrivă, stă cu capul aplecat, cu ochii în pământ, este buimac, văicăreţ, mistuit de răutate. Dacă il întreabă cineva de ce suferă, îi este rușine să-și mărturisească tot chinul sufletului și să spună: ,,Sunt un invidios și un amărât; mă roade fericirea prietenului meu; bunăstarea fratelui meu mă face să plâng de durere; nu pot suferi să văd faptele bune ale altora; orice bunăstare a altui om mă face nenorocit!” Aşa ar grăi, dacă ar vrea să spună adevărul. Dar nu vrea să mărturisească nimic din toate chinurile lui: ține boala în adâncul sufletului și boala îi roade, încetul cu încetul, măruntaiele și-l topește.

Invidiosul este duşman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute

Nici nu caută doctor pentru boala lui, dar nici nu poate să descopere un leac vindecător, deși sunt pline Scripturile de astfel de leacuri. Aşteaptă o singură ușurare a bolii lui: să vadă căderea unuia dintre cei invidiaţi. Ura i se termină doar atunci când îl vede pe cel invidiat nefericit din fericit; când îl vede ajuns vrednic de milă pe cel admirat de toată lumea. Numai atunci se împacă cu el, numai atunci îi este prieten, când vede lăcrimând, când îl vede plângând. Nu se bucură cu cel vesel, dar plânge cu cel îndurerat. Îl căinează că i s-a schimbat soarta, că a căzut într-o stare atât de jalnică; ridică în slava cerului starea lui de mai înainte, nu din dragoste, nici din simpatie, dar pentru a-i face și mai grea nenorocirea. Pe om îl laudă după ce a murit şi-l slăvește că era frumos la chip, că era deștept, că era destoinic în toate. De vede însă că și alții îl laudă, se schimbă iarăși şi pizmuieşte pe cel mort. Invidiosul admiră bogăția altuia, după ce acela a pierdut-o; laudă şi preaslăvește frumuseţea, vigoarea și sănătatea cuiva, după ce acela s-a îmbolnăvit. Şi, pe scurt, invidiosul este duşman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute.

 

Autor: Protoiereu Ioan Plămădeală

Sursa: csf.md


Articole postate de același autor
682

Cred în minuni!

Drag cititor, prin cuvintele mele sărace, vreau să te încredințez că, în viața ta ți se întâmplă minuni, zi de zi!  Este o minune ziua; soarele se rotește de asupra capului tău, iar noaptea te îmbată mirosul de flori care se întrece cu strălucirea stelelor. Ploaia, prin picăturile ei măsurate și modul de a adăpa […]