Actualitate

De unde atâta nefericire?

8293

De unde atâta nefericire? De la faptul că atmosfera în care unii copii au fost crescuţi a fost una dominată de răceală, nemulţumiri, reproşuri, certuri etc. De la faptul că părinţii le-au spus pe parcursul copilăriei, şi probabil şi mai târziu, când deveniseră adulţi, „vorbe părinteşti” de genul:

● Eu te-am făcut, eu te omor.

● Bătaia e ruptă din Rai.

● Unde dă mama (tata), creşte.

● Nu ştii câte sacrificii am făcut pentru tine şi cât m-am chinuit ca să te cresc.

● Trebuie să mă asculţi, să faci ce spun eu, pentru că sunt mama ta.

● Trebuie să-mi spui tot, să nu-mi ascunzi nimic, pentru că sunt tatăl tău etc.

Bieţii copii, auzind toate acestea zilnic sau aproape zilnic, ajung să creadă că tot ceea ce simt ei, toate pornirile lor sunt greşite, din moment ce mama (sau tata) spune aşa ceva.

Câtă tristeţe şi câtă spaimă năvălesc în sufletul unui copilaş atunci când aude – de la chiar părinţii săi – că din cauza lui, mama sau tata sau amândoi se chinuie şi suferă?

Oare câţi părinţi înţeleg cât rău le fac copiilor lor, terorizându-i astfel? Aruncându-le aşa cuvinte grele, cerându-le ascultare orbească (ce contează ce dorinţe sau înclinaţii au copiii?!…), cerându-le să nu aibă nici un fel de secrete sau de intimitate, ori ameninţându-i cu una sau cu alta…

Din Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor. Ghidul bunelor maniere pentru părinţi,  Editura Coresi, București, 2010, p. 28-29


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
343

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi rosteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă, […]

Articole postate de același autor
190

Toţi cei ce umblă după plăceri, nu vor scăpa de primejdii căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe

Vremea de luptă are o clipă de mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de “Doamne Iisuse…”, i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. […]